Sari la conținut

Terorismul aviatic, prin ochii unui fost ostatic

„Au deturnat avionul în Beirut. 19 pasageri, 17 femei şi doi copii, au fost eliberaţi în schimbul combustibilului necesar pentru a zbura în Algeria. Aţipeai şi te trezeai gândindu-te că e un vis urât”, spune Pamela Raţiu.

În 1985, o cursă aeriană Atena-Roma cu peste 100 de pasageri la bord, majoritatea americani, a fost deturnat de doi militanți Hezbollah, înarmaţi cu pistoale şi grenade. Mai mulţi pasageri au fost ţinuţi ostatici, timp de cinci zile, în Algeria. Printre ei, şi Pamela Raţiu şi soţul ei de atunci, Demis Roussos. Experienţa a marcat-o pe viaţă.

Este cea mai rea formă de inumanitate. Au împuşcat mortal un tânăr dintre pasageri, erai mutat constant. Toate cele 19 ore (n.r. - cât a stat în avion) a trebuit să stăm aşa, nu puteam vorbi. Pe-atunci, negocierea era posibilă, acum, teroriştii vor numai să semene frică. Într-un fel, acesta nu mai e terorism, e o declaraţie de război, povestește Pamela Raţiu.

Iar atentatele care implică avioane din pasageri sunt cel mai mare coşmar al autorităţilor, cât şi al pasagerilor, spun specialiştii.

Este un spaţiu hipersensibil din toate punctele de vedere, greu de intervenit atât în aer, cât şi la sol. Prin excelenţă, avionul e un spaţiu unde omul simte că viaţa lui e mult mai fragilă”, Marius Lazăr, islamolog.

În ultimele două decenii, controalele pe aeroporturi au devenit mai stricte. De asemenea, însoţitorii de zbor sunt învăţaţi cum să protejeze pasagerii de posibili atacatori.

Mi s-a întâmplat de două ori pe zboruri să avem acest tip de pasageri. De fiecare dată am aterizat pe alt aeroport, am chemat poliţia”, spune Mihaela Lazăr, instructor de zbor

Cel mai recent astfel de incident aviatic s-a produs acum două zile. Un egiptean care pretindea că are o centură explozivă a deturnat un avion de pe ruta Alexandria - Cairo şi l-a obligat pe pilot să aterizeze în Cipru. Din fericire, cei 55 de pasageri aflaţi la bord au scăpat nevătămaţi, iar explozibilul s-a dovedit a fi, de fapt, plastic. Autorul, care a mărturisit că voia doar să-i atragă atenţia fostei soţii, a fost arestat.