TIMIŞOARA. Fosta vilă de protocol a lui Nicolae Ceauşescu aşteaptă investiţii de 12 ani

Data publicării:
vila-international

Clădirea nu mai are tencuială, rulourile de la geamuri sunt rupte, iar grădina japoneză, cândva o mândrie a familiei dictatoriale, este acum plină de buruieni. Doar frunzele mai sunt măturate din când în când în curtea vilei.

Povestea vilei începe în 1968. Comuniştii au construit-o ca locuinţă de protocol, pentru a înlocui reşedinţa din Timişoara a lui Gheorghe Gheorghiu Dej.

Radu Radoslav, arhitect:De rezistat, rezistă. Aici vor veni autobuzele cu turişti străini şi se va spune că în această ruină a locuit odată, într-un palat foarte mare, dictatorul Ceauşescu. Eu nu cred că aşa ar trebui fiindcă asta face parte din istoria oraşului, a ţării, a regiunii. Atunci el ar trebui să fie exploatat din punct de vedere turistic. Un bun management ar face ca acest hotel să fie tot timpul plin”.

În 2003, ca să investească în vila care se degrada în fiecare zi, Consiliul Judeţean a făcut un parteneriat cu firmele lui Ovidiu Tender. El a devenit acţionar majoritar, aşa că, acum, autorităţile judeţene se spală pe mâini de responsabilităţi.

Jana Lavritz, purtătorul de cuvânt al CJ Timiş: „În aceste condiţii, ei sunt cei care iau deciziile legate de modificările de acolo, de refuncţionalizări şi de tranformarea hotelului în hotel de 5 stele”.

Vila Internaţional are o suprafaţă de 700 de metri pătraţi, iar terenul un hectar. Proprietatea este o mină de aur pentru investitori, dar clădirea de două milioane de euro nu poate fi vândută fiind proprietate public - privată.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri