Sari la conținut

Toate paginile de internet găzduite în România vor fi scanate contra viruşilor

Sistemul ce va fi implementat în România în maximum doi ani de zile va fi unic în lume. El va scana de viruşi informatici site-urile româneşti şi ulterior îi va anunţa pe cei care doresc să intre pe site că acesta e virusat şi că intră pe propria răspundere.

Marius Bostan, ministrul Comunicaţiilor: „Au fost peste 17.000 de domenii active infectate la domenii 58% creştere, care este foarte mare”.

Creşterea alarmantă a atacurilor cibernetice din ultimul an şi a numărului site-urilor româneşti virusate este motivul pentru care Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică va demara chiar săptămâna viitoare licitaţia pentru realizarea proiectului de scanare a site-urilor.

Augustin Jianu, director CERT-RO: „În decursul acestor 6 luni am răspuns la 18 solicitări de intervenţie în caz de incident cibernetic în cadrul instituţiilor publice din România. Şapte alerte publice privind riscurile cibernetice, bună parte dintre ele se referă la vulnerabilităţi”.

Alexandru Giboi, director Agerpres: „Au fost situaţii în care a trebuit să facem faţă unor mici complicaţii cibernetice”.

Totodată, firmele vor fi şi ele obligate să respecte reguli stricte de securitate, prin noua lege ce urmează să fie adoptată, tocmai ca hackerii să facă mai puţine pagube.

Augustin Jianu, director CERT-RO: „Am găsit aparate de aer condiţionat, termostate, şi tot felul de lucruri de la companii, ce erau disponibile public. Eu puteam să ştiu într-o sală din clădire câte grade sunt, câte persoane sunt şi aşa mai departe”.

Conform unui studiu Bitdefender, agresiunile de tip ransomeware, cele în care hackerii blochează dispozitivele utilizatorilor şi cer apoi recompense pentru recuperarea datelor, au crescut de 20 de ori în ultimul an.

Doar anul trecut, 68 de milioane de alerte de securitate cibernetică au vizat 2,3 milioane de calculatoare din România.