Sari la conținut

Toate premiile la Loteria bonurilor, acordate greşit. Ministerul Finanţelor: Nu se pune problema restituirii lor

Extragere bonuri din 13.04.2015: „Prima bilă extrasă reprezentând cifra sutelor este 4. A doua bilă reprezentând cifra zecilor este 0. Cea de-a treia bilă reprezentând cifra unităţilor este 8.”

Greşit! Regulamentul întocmit de Ministerul de Finanţe prevede că valoarea bonurilor câştigătoare se stabileşte astfel: prima cifră este cea a unităţilor, a doua este cea a zecilor, iar ultima cifră extrasă este cea a sutelor.

Practic, numerele extrase au fost aranjate invers faţă de ce spune legea, încă de la prima extragere. Atunci a fost anunţat bonul câştigător de 6 lei, pentru că au fost extrase, în ordine, bilele cu numerele 0, 0 şi 6.

Potrivit regulamentului, ar fi trebuit să câştige bonul cu valoarea de 600 de lei. Încurcătura s-a repetat şi la celelalte cinci extrageri de la loteria bonurilor fiscale. Fondul de premiere a fost, de fiecare dată, un milion de lei.

Extragere bonuri din 28.06.2015: „Prima bilă extrasă, reprezentând cifra sutelor, este 1. A doua bilă, reprezentând cifra zecilor, este 3. Şi cea de-a treia bilă corespunzătoare unităţilor este 5”.

Extragere bonuri din 16.08.2015: „Prima bilă extrasă reprezentând cifra sutelor este 3. A doua bilă reprezentând cifra zecilor este 6. Cea de-a treia bilă reprezentând cifra unităţilor este 4”.

Ministerul Finanţelor nu vede însă nicio problemă. Reprezentanţii instituţiei au transmis că, la simulările făcute cu ocazia primei extrageri "s-a concluzionat că pot apărea dificultăți în rândul participanților, datorită faptului că în cazul Loteriei bonurilor fiscale cifrele extrase din cele trei urne reprezintă de fapt o valoare exprimată în bani, iar aceasta trebuie citită de la stânga la dreapta. (...) Pentru a evita confuzia în rândul participanților la Loteria bonurilor fiscale, Comisia a decis să procedeze la extragerea bilelor începând cu cifra sutelor".

Potrivit Ministerului, nu se pune problema restituirii premiilor încasate până acum. Scopul declarat al Loteriei fiscale este încurajarea oamenilor să ceară bonul atunci când fac cumpărături, pentru ca astfel să fie redusă evaziunea fiscală.

"S-a concluzionat că pot apărea dificultăți în rândul participanților, datorită faptului că în cazul Loteriei bonurilor fiscale cifrele extrase din cele trei urne reprezintă de fapt o valoare exprimată în bani, iar aceasta trebuie citită de la stânga la dreapta. (...) Pentru a evita confuzia în rândul participanților la Loteria bonurilor fiscale, Comisia a decis să procedeze la extragerea bilelor începând cu cifra sutelor", a transmis Ministerul Finanţelor Publice

Anual, statul pierde peste 100 de miliarde de lei la buget din această cauză, adică în jur de 16 procente din Produsul Intern Brut.