Tragedia aviatică din Egipt: Air France și Lufthansa nu mai survolează peninsula Sinai

Data publicării:
metrojet avion 1

 

Anunțul survine după ce gruparea jihadistă Statul Islamic a postat pe Twitter un mesaj în care susține că avionul a fost doborât de ramura ei egipteană, Wilayat Sina, ca represalii pentru bombardamentele Rusiei în Siria.

Totuși, atât autoritățile de la Moscova, cât și cele de la Cairo afirmă că nu au niciun indiciu care să poată confirma această teorie, insistând că ipoteza unei defecțiuni tehnice este mult mai probabilă.

Avionul companiei ruse Metrojet (cunoscută și sub numele de Kogalîmavia) efectua sâmbătă o cursă charter turistică între stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh și orașul rus Sankt Petersburg. A decolat la ora locală 05:51, iar contactul radar a fost pierdut 23 de minute mai târziu, când avionul se afla la o altitudine de aproape 9.400 de metri. La bord se aflau 217 pasageri (214 ruși și 3 ucraineni) și 7 membri ai echipajului, de asemenea ruși, și nu există supraviețuitori.

Conform primelor date, după pierderea contactului radar avionul a intrat într-un picaj abrupt. Anterior, comandantul a transmis turnului de control că are probleme cu echipamentele de comunicație.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri