Sari la conținut

Traian Băsescu: Avem o resursă mult mai valoroasă decât aurul şi gazele de şişt - inteligenţa

Traian Băsescu a precizat că informatizarea ţării este una din soluţiile de recuperare rapidă a decalajelor rapide dintre România şi statele vechi membre ale UE.

„Este un eveniment care arată două lucruri: inteligenţă şi generozitate. Înţeleg că programele pe care le-aţi realizat vor fi dăruite Uniunii Europene pentru a fi distribuite în orice stat al UE”, a spus preşedintele în discursul rostit în faţa studenţilor.

El a subliniat că în România există condiţii ca o industrie IT să se dezvolte în cele mai bune condiiţi şi că România are „toate ingredientele şansei de a valorifica inteligenţa românească”.

Șeful statului a dat ca exemplu şi faptul că România are cel mai mare număr de start-up-uri, de firme nou-înfiinţate de tineri.

„Deci ştim să pornim o mică afacere şi atunci aş valorifica această resursă care este mult mai valoroasă şi decât aurul de la Roşia Montană, şi decât gazele de şişt: inteligenţa. Avem o probă în lume. O ţară cu zero resurse, Japonia, unde a putut să ajungă folosind inteligenţa acelui popor. Avem şi noi şi şansa să avem această avere uriaşă, inteligenţa românilor în general şi a tinerilor în special, pasiunea lor pentru această minune a tehnicii care înseamnă informatica şi tot ce ţine de informatizare şi avem şi banii de care avem nevoie, totul este să-i luăm. Eu văd România capabilă să-şi valorifice resursa de inteligenţă pe care o au generaţiile tinere şi să ajungă unul din campionii modernizării. (...) Apelul meu către toate instituţiile statului, în mod deosebit către mediul universitar este: valorificaţi banii pe care îi avem de la UE pentru a pune în valoare inteligenţa studenţilor pe care îi avem la cursuri” a spus Traian Băsescu, potrivit Mediafax.

Potrivit preşedintelui, problema este că valorificarea inteligenţei necesită bani, pe care însă România îi are la dispoziţie în acest moment.

Avem 106 milioane de euro care trebuie cheltuiţi în doi ani, 2014 şi 2015, în programul de creare de locuri de muncă pentru tineri. Ar fi o eroare şi o pierdere imensă dacă Românai n-ar utiliza cei 106 milioane de euro pe care îi are de la Comisia Europeană pentru a-i pune la dispoziţia tinerilor. Mai este o altă resursă de 450 milioane de euro tot pentru acest exerciţiu bugetar, destinată persoanelor defavorizate, iar România, prin structura şomajului, are cea mai mare parte a celor 7,2% şomeri formată din tineri. Deci e o altă resursă din care cel puţin jumătate ar putea fi alocată tinerilor”, a mai spus şeful statului.