Sari la conținut
News Alert

Tramvaiele și autobuzele, ținta vandalilor

„Ăsta, spre exemplu, e treabă de săptămâna asta. Ăsta a fost făcut în cinci minute la capăt de linie. Tot tronsonul ăsta. (Îi daţi în judecată?) Păi! Ca să recuperăm paguba așa ar trebui. Prins omul, dat în judecată, recuperat banii. )Și se face?) Păi nu avem pe cine să dăm în judecată din moment ce nu avem infractorii!”, a precizat vatmanul Adrian Cioloc.

Vatmanul a observat că tramvaiul său arată cu totul altfel, în momentul în care a vrut să plece în cursă de la depoul Colentina. Astfel de incidente sunt la ordinea zilei.

„Au fost surprinși în timp ce vopseau, au alergat oamenii din depou după respectivii. Ăia au sărit gardul, le-a căzut geanta. (Ce ați găsit în geantă?) Un telefon şi un aparat foto foarte scump. Asta arată că nu sunt deloc oameni simpli”, a precizat vatmanul.

Nu e simplu nici să revopseşti un tramvai - costă câteva mii de lei şi dureaă cel puţin trei zile.

„În anul 2015 am înregistrat 931 de acte de vandalism care au produs aproape 1 milion de lei pagubă regiei. Noi colaborăm cu poliţia pentru recuperarea prejudiciului. În 2015 ne-au fost solicitate 98 de înregistrări pentru identificarea persoanelor certate cu legea. Acest lucru înseamnă doar 10 la sută”, a declarat purtătorul de cuvânt al RATB Constantin Tobescu..

Nu doar pasionaţii de grafitti provocă pagube regiei de transport.

„Aici avem un autobuz care a fost vandalizat din interior. S-a produs o altercaţie între trei sau patru indivizi iar aceştia au lovit cu o geantă”, a precizat șoferul de RATB Marian Băiețică.

Stricăciunile vin şi din exterior. Un autobuz a revenit la depou cu trei geamuri sparte. Autorul, rămas încă necunoscut, a aruncat cu pietre, după care a fugit.

Ele nu se înlocuiesc doar ele cu tot panoul deci paguba este de 30.000 de RON”, a adăugat Marian Băiețică.

 De altfel, 70 la sută din pagubele înregistrate de RATB sunt legate de autobuze. În special cele care circulă pe liniile 104, 116 şi 202.