Sari la conținut

Transalpina, închisă cu o lună mai devreme. Din cauza vremii proaste, autorităţile au decis să blocheze şoseaua

Cât a fost vremea frumoasă, şoferii au circulat pe drumul construit pe versantul muntelui cu toate că, oficial, nu era dat în folosinţă. Constructorul, compania Romstrade, nu a montat indicatoare şi nici parapete de protecţie. Compania de Drumuri a interzis circulaţia încă din vară, dar nu a putut opri maşinile care s-au aventurat pe serpentine.

Venirea iernii nu mai lasă însă loc de îngăduinţă nici măcar pentru localnici. Aşa că, drumarii au blocat şoseaua cu bariere de beton.

În această zona pericolul este foarte mare când ninge și am montat un parapet la kilometrul 34”, a declarat Ion Tudor, director la Drumuri Nationale Gorj.

Oamenii din zonă se declară neputincioşi. Închiderea drumului în vară le-a adus la faliment afacerile. Abia dacă au avut o mie de turişti, faţă de peste 10.000, cât au fost în anul trecut.

Niciun drum din ţară nu este construit la o înălţime atât de mare cum este Transalpina, care şerpuieşte la altitudini de peste 2.000 de metri. Lucrările au fost însă suspendate după ce patronul firmei constructoare, Nelu Iordache, a fost închis pentru acuzaţii de corupţie.

Transalpina, între Rânca și Obârşia Lotrului, va rămâne un drum închis până în primăvara anului viitor.

Ca şi în anii trecuţi, turiştii care vin din partea de sud a ţării pot ajunge doar până în staţiunea Rânca.