Un agent de poliție a împușcat mortal un bărbat, după ce fusese chemat să alunge un mistreț

Data publicării:
masina de politie_fb

Un agent de poliţie s-a prezentat, miercuri seară, la sediul Poliţiei oraşului Petrila, judeţul Hunedoara, pentru a anunţa că, din greşeală, a împuşcat un bărbat. Poliţistul fusese chemat de fiul victimei să alunge un mistreţ care intrase în gospodărie.

Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, miercuri seară, la sediul Poliţiei din Petrila s-a prezentat un agent de poliţie, de 43 de ani, care a declarat faptul că, în jurul orei 17.45, a fost solicitat de un prieten din oraşul Petrila să alunge un mistreţ care pătrunsese în gospodăria sa, într-o zonă izolată din oraşul Petrila, potrivit News.ro.

”Bărbatul a mai relatat faptul că, manipulând necorespunzător arma de vânătoare pe care o deţinea legal, a împuşcat mortal un bărbat de 66 de ani, din Petrila, tatăl persoanei care l-a solicitat să alunge mistreţul”, se arată în comunicat.

În urma sesizării, la faţa loculului s-a deplasat o echipa coordonată de procuror criminalist din cardul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, care face cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri