Un avion cu 232 de pasageri a aterizat de urgenţă în Siberia

Data actualizării: Data publicării:
avion-aterizare-tw

Un avion cu 214 pasageri şi 18 membri ai echipajului la bord, care zbura de la Londra la Hong Kong, a aterizat de urgenţă în Siberia, după ce un indicator de bord a arătat că a izbucnit un incendiu în cală, relatează Daily Mail.

avion-aterizare-tw
FOTO: Twitter

Cursa Cathay Pacific a aterizat de urgenţă, în siguranţă, pe aeroportul Tolmacevo, din Novorsibirsk, din nord-estul Rusiei, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, potrivit News.ro.

Incidentul s-a produs la circa şase ore de la decolarea aeronavei Boeing-777, când un indicator din cabină a arătat că este un incendiu în zona de bagaje.

Autorităţile au demarat o anchetă, dar deocamdată nimic nu sugerează că ar fi fost, într-adevăr, vorba de un incendiu. „Primele informaţii arată că aterizarea a fost provocată de activarea greşită a unui indicator de urgenţă”, a anunţat Poliţia din Novorsibirsk, citată de agenţia TASS.

„Siguranţa pasagerilor noştri şi a membrilor echipajului este prioritatea noastră. Ajutăm pasagerii să se cazeze la hotel, pentru a se odihni, până la sosirea unui alt avion. Le mulţumim autorităţilor şi echipelor ruse care ne-au ajutat la sol pentru susţinere şi pasagerilor noştri pentru înţelegere”, a anunţat Cathway Pacific pe Twitter. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri