Un parlamentar are alocaţi 110 lei pentru meniul zilnic. Un copil orfan, doar 2 lei

Data publicării:
14022013 20copii-49519

Bucătăresele din Vaslui au misiunea dificilă de a gândi și pregăti două feluri de mâncare care să coste doar 2 lei. Cu acești bani poți cumpăra un pachet de biscuiți. Vorbim totuși despre copii, care trebuie să mănânce de cel puțin trei ori pe zi și să primească 2.400 de calorii în cazul celor de până la 4 ani și 3.400 de calorii dacă vorbim despre adolescenți. Alocația pentru hrană nu a mai crescut de opt ani.

Fondurile pentru copiii instituționalizați sunt alocate de Consiliul Județean Vaslui, care a ignorat desele cereri făcute de seful Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. De fiecare dată explicaţia seacă a fost - "nu sunt bani"!

Grav este că, de jumătate de an, asistenții maternali nu primesc nici măcar aceste fonduri ridicol de mici.

1.500 de copii din Vaslui sunt în grija asistenților maternali. Doar dragostea unui părinte, fie el și de împrumut, face ca aceștia să nu sufere de foame. Oamenii suplinesc din salariul lor neputinţa statului.

Bucătăresele de la centrul de plasament trebuie să inventeze zilnic meniuri care să nu coste mai mult de 6 lei pentru un copii. Ca să se gospodărească, cultivă legume în sera proprie. Nu mai cheltuie bani pe roşii sau ardei şi le rămân mai mulţi pentru carne. Aşa reuşesc să le ofere mâncăruri decente copiilor.

Fără tot felul de artificii, angajaţii centrelor de plasamant nu ar reuşi să hrănească un copil de până la 4 ani cu doar 2 lei pentru o masă.

Consiliul judeţean Vaslui s-a arătat mai darnic cu adolescenţii, care trebuie să se sature cu un meniu de 8 lei. Oficialii au însă un plan.

„Este vorba de o creștere cu 2 - 3 lei a acestei alocații de hrană, o creștere care să nu necesite alte surse de finanțare, ci o economie în domeniul cheltuielilor materiale”, a declarat Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui.

Situaţia este cu atât mai dureroasă cu cât Vaslui este în topul judeţelor cu cei mai mulţi copii abandonaţi.

Micul dejun al parlamentarilor: 110 lei

În timp ce alocaţia pentru hrana unui copil aflat într-un centru de plasament este de doi lei pe zi, parlamentarii se plâng că sunt obligaţi să renunţe la micul dejun de la hotel, care costă 110 lei. Cu aceşti bani, un copil orfan ar putea fi hrănit aproape două luni.

Se iau în considerare doar ofertele hotelurilor de lux, unde sunt cazaţi parlamentarii. Aici preţurile sunt mai piperate, dar şi meniul este mai sofisticat.

Mai întâi o cafea, cu sau fără lapte, pentru ca alesul să fie în formă pentru ziua de muncă. La cafea merge, evident, un croissant. Cei cu probleme de sănătate pot opta pentru un ceai cu lămâie. Nici o zi nu poate începe fără un suc natural de fructe. Cei care ţin la siluetă se pot mulţumi cu un bol de cereale cu lapte şi cu fructe, care nu lipseşte din oferta niciunui meniu sănătos.

Celebra omletă, cu sau fără cârnaţi, este cheia unui mic dejun consistent. Pe platoul matinal pregătit pentru un parlamentar există întotdeauna mai multe feluri de brânză, diferite mezeluri şi preparate din peşte. Chiar dacă nu este prânz merge şi un desert, prăjituri şi fructe. Nu contează dacă parlamentarul a comandat toate aceste produse, ele intră în oferta de mic dejun a hotelului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri