Un preot condamnă în maternitate vaccinarea copiilor. Reacţia Arhiepiscopiei 

Data publicării:
preot

Actualizare ora 16.30. La luarea de deciziei nu s-au luat în considerare aspectele la care face referire preotul în declarațiile sale din presă, susțin reprezentanții Arhiepiscopiei. "Regretăm situația creată și nădăjduim că Pr. Răzvan Scurtu va avea înțelepciunea să-și asume adevăratele, nu închipuitele vinovății și să afle pacea sufletească prin pocăință și prin smerenie, renunțând la a mai crea tulburare și confuzie în rândul credincioșilor," mai scrie în comunicatul emis.

Preotul le explica mamelor că nu trebuie să îşi vaccineze copiii şi nici să utilizeze cardurile bancare pentru că ele conţin numărul satanic 666. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a decis să-i suspende dreptul de a ţine slujbe, până când va fi judecat de instanţa preoţească.

Conflictul dintre conducerea maternităţii „Elena Doamna” din Iaşi şi preotul angajat să slujească la capela din curtea unităţii medicale a pornit în urma reclamaţiilor primite de la paciente.

Am fost sesizaţi că părintele discută în nişte termeni care nu erau chiar în ordine cu mămicile apropo de vaccinuri, că le spune mămicilor că nu e cazul să le facă vaccinuri copiilor, că nu e bine să aibă card bancar”, spune Cristina Dobre, managerul Maternităţii „Elena Doamna” Iaşi.

Pacientele sunt de părere că preotul a greșit:

- Pentru ce să spună, de ce să nu facem vaccin, dacă copilul trebuie să crească, e sănătatea copilului.

- Văd o chestie destul de nepotrivită să zic, un pic nepotrivită, nu face parte din atribuţiile dumnealui.

La rândul său, Răzvan Ioan Scurtu, preotul suspendat, se apără și aruncă vina pe „Sfinții Părinți”: „Dacă am fost întrebat de către mămici vizavi de vaccinuri, de avorturi, de dispozitivele acestea electronice, le-am dat detaliile după învăţătura Sfinţilor Părinţi”.

Pentru că nu au găsit înţelegere la preot, reprezentanţii maternităţii s-au adresat Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Este oprit de la slujire la ora actuală şi este, în derulare, procedura de la Consistoriul Eparhial”, a declarat Marian Timofte, vicarul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Mi se pare nedreaptă, am făcut recurs, se va vedea în ce măsură va fi reevaluată şi mi se va reda dreptul de slujire”, mai spune preotul suspendat.

Specialiştii atrag atenţia că nevaccinarea copiilor poate avea consecinţe grave.

Ne vom confrunta, dacă nu vaccinăm copiii cu boli, cu virusuri mutante. Aceste afecţiuni, că vorbim de poliomelită, difterie, tetanos, beneficiază de această prevenţie prin vaccinare tocmai pentru că sunt boli extrem de grave, cu un risc adesea fatal sau cu sechele neurologice de cele mai multe ori care sunt invalidante”, spune Cătălina Ionescu, medic pediatru.

Preotul era detaşat la maternitate de mai bine de 13 ani şi până acum nu a mai fost implicat în niciun scandal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri