Un proiectil din al Doilea Război Mondial, descoperit în apropiere de Parlament

Data publicării:
14


Actualizare 14:00: Pirotehniştii au decis că obuzul poate fi ridicat în siguranță din curtea Parlamentului. Acest poriectil are un calibru de 100 mm, adică nu este o bombă foarte mareși care nu ar putea să conțină o cantitate foarte mare de exploziv.

Pentru că a fost găsit în apropiere de Parlament, specialiștii au decis ca proiectilul să nu fie detonat la fața locului, ci să fie transportat în siguranță în cel mai apropiat poligon, unde va fi detonat.

Circulația a fost reluată în jurul Palatului Parlamentului.

La fața locului au fost aduși câini special antrenați pentru astfel de misiuni, asta pentru că sunt specialiști care susțin că acolo ar putea fi și alte proiectile din al Doilea Război Mondial.

Proiectilul a fost descoperit de o echipă de muncitorii care lucrează la Catedrala Mântuirii Neamului. Circulația în zona Palatului Parlamentului este restricționată. 

La fața locului s-a deplasat deja o echipă de pirotehniști, dar și un echipaj de poliție de la secția 17. Din primele informații se pare că proiectilul este neexplodat și urmează să fie transportat la Ciolpani, unde va fi detonat.

Polițiștii au spus că nu se impune evacuarea oamenilor care lucrează în Parlament pentru că proiectilul se află la o distanță destul de mare.

Pirotehniștii verifică acum și dacă proiectilul găsit astăzi este singurul. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri