Sari la conținut

Un senator cere să fie relaxată legea antifumat

Bota vrea să facă legea mai permisivă. Potrivit acestor amendamente, formulate de senatorul maramureșean, fumatul ar putea fi permis în sălile din cazinouri și pe terase, indiferent de numărul de pereți.

Inițiativa senatorului nu este unică. Deputatul PND, avocatul Daniel Fenechiu, a depus recent o inițiativă care ar permite fumatul în locuri publice. Proiectul defineşte mai clar spaţiul public închis şi permite amenajarea locurilor speciale "destinate fumatului", precum şi înfiinţarea "cluburilor pentru fumători".

Daniel Fenechiu spune că actuala lege este o "prostie" şi are afecte adverse, pe care iniţiatorii nu le-au luat în calcul.

„Legea este similară cu legea prohibiţiei din SUA şi eu vă spun că românii sunt extrem de inventivi şi vor găsi tot soiul de remedii la această lege. Dacă cineva îşi face o clădire rotundă şi permite fumatul în clădirea rotundă, pe reglementarea legii nu văd cum pot să-i amendez pe ăia. Că la o clădire rotundă nu vorbeşti de doi pereţi şi un tavan”, a explicat acesta.