Sari la conținut

Un șofer a fugit, după ce a lovit o femeie pe trecerea de pietoni

 Foto: Facebook

Femeia de 42 de ani a fost lovită pe o trecere de pietoni în Ploiești, la kilometrul 6, la ieșirea din oraș spre Brașov, de un autoturism al cărui șofer a părăsit locului accidentului, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Marian Popescu.

Mașina se deplasa spre Brașov, continuându-și drumul după producerea accidentului, a precizat sursa citată.

Martorii spun că mașina implicată în evenimentul rutier ar fi un Opel Astra de culoare roșie.

Șeful Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, Daniel Nicolae, a declarat că victima accidentului a fost transportată pentru îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, aceasta prezentând un traumatism cranio-facial, dar și un traumatism la mâna stângă.