Un tânăr din Timişoara a lucrat la sediul Facebook din Londra

Data publicării:
tanar

  

Specialist în inginerie software, tânărul a văzut ce înseamnă să lucrezi cu sute de colegi de toate naționalitățile, pentru ca peste un miliard de utilizatori să poată socializa zilnic pe internet. Și-a făcut prieteni și s-a bucurat de o experiență unică. Nu l-a întâlnit pe fondatorul Facebook, însă a fost plătit cu 3000 lire pe lună, pentru munca sa.

George Mărcuș este masterand în anul al II-lea la Facultatea de Matematică-Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, iar la recomandarea unui prieten a aplicat pentru un interniship la Facebook. După câteva interviuri prin Skype, tânărul a fost acceptat. Timp de trei luni a lucrat cot la cot cu specialiștii în programare de la Facebook.

„Am lucrat la un tool intern, care analiza un sistem și îi ajuta pe ceilalți programatori să găsească erori în acel sistem mai ușor. Deci practic le făceam munca mai ușoară”, spune George Mărcuș.

Transportul până în Londra, cazarea și chiar și mesele i-au fost asigurate de companie, dar și un salariu mai mult decât atractiv.

„Am fost plătit cu 3000 de lire pe lună. Până și cazarea îmi era asigurată. Nu aveam foarte multe cheltuieli”, mai spune George.

Compania care deține rețeaua de socializare susține şi interacțiunea în afara mediului online, mai ales între angajați.

„Mare parte din comunicarea înte angajați se face prin Facebook. Dacă angajații vor să iasă în oraș, totul este plătit de firmă”, mai spune tânărul.

Reprezentanții Universități de Vest susțin că mai mulți absolvenți de Informatică sunt angajați sau au făcut stagii de practică la Microsoft, Google, IBM sau Nokia.

Contează foarte mult lucrul individual și lucrurile pe care le desfățoară suplimentar față de ce ceea ce vezi la un curs obișnuit. E mai important să ai o cultură generală și să te poți adapta la orice îți cere piața muncii”, este de părere Mircea Drăgan, decanul Facultății de Matematică-Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Chiar dacă fenomenul Facebook a pornit de la o idee strălucită, George Mărcuș nu se vede antreprenor. Vrea doar să își urmeze pasiunea pentru informatică la o companie din străinătate sau chiar înapoi la Facebook.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri