Sari la conținut

Vicepreședintele ANAF și-a înaintat demisia premierului Ponta

 

Foto: Agerpres

„Subsemnatul Romeo Nicolae Florin, numit prin decizia (...) în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, coordonator al Direcției Generale Antifraudă Fiscală, având în vedere contextul implicării mele într-o cauză penală de competența Direcției Naționale Anticorupție, înțeleg să-mi prezint demisia de onoare din această funcție”, se arată în documentul transmis de Romeo Nicolae premierului Ponta.

Totodată, el îl asigură pe șeful Guvernului de neimplicarea sa în săvârșirea de fapte penale.

„Vă asigur, domnule prim-ministru, de neimplicarea mea în săvârșirea de fapte penale și de faptul că mi-am depus întreaga energie în construcția și operaționalizarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală, structură în care cred și voi crede până la capăt. Mulțumindu-vă pentru ocazia pe care mi-ați acordat-o de a fi învestit în această demnitate, vă asigur, domnule prim-ministru, de respectul meu”, precizează Romeo Nicolae.

Vicepreședintele ANAF Romeo-Florin Nicolae, pus sub control judiciar de procurorii DNA Ploiești în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, are interdicția de a părăsi țara, de a deține, folosi și purta arme, dar și interdicția de a desfășura activități în calitate de funcționar ANAF, pe perioada măsurii preventive.