Victimele din clubul Colectiv, comemorate de români și maghiari la Miercurea Ciuc

Data publicării:
IMG 4417

Oamenii s-au mobilizat pe o rețea de socializare și s-au adunat pe platoul din fața Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc. Sute de lumânări au fost aprinse în fața listei cu numele victimelor și a fotografiei lui Adrian Rugină, tânărul care a murit încercând să salveze alte persoane, care a fost decorat de președintele României și care a fost înmormântat marți, cu onoruri militare, în comuna harghiteană Corbu.

Bătrâni și tineri, români și maghiari, funcționari sau oameni politici, toți și-au exprimat solidaritatea cu victimele tragediei din clubul Colectiv și au transmis gândurile lor bune pentru cei care se luptă acum pentru viața lor și pentru familiile greu încercate, potrivit Agerpres.

„Să dea Dumnezeu să fie o trezire a societății din România, ca să pună capăt mersului de până acum a lucrurilor, pentru tineretul acesta, pentru că merită acest sacrificiu, ca în 1989. Acești tineri au căzut pradă indolenței, nemerniciei, fugii după profit”, a spus un pensionar, cu lacrimi în ochi.

Un alt tânăr, din Brașov, aflat în vizită, a mărturisit că a venit din respect pentru victime și familiile lor, cu speranța că ceva în bine se va schimba în România.

„E vorba de viața și e vorba de faptul că ne naștem la fel și murim la fel. În momentul în care e vorba despre o atât de tragică întâmplare, cred că nu există, până la urmă, naționalități. Cred că există doar forța de a ne uni și de a solidariza cu absolut toți ceilalți din țară. Suntem deopotrivă oameni, indiferent de etnie și așa demonstrăm că suntem împreună oameni și putem fi împreună măcar în momentele dramatice de felul acesta și în momente de o asemenea intensitate tragică, ce n-am dori să se repede nicicând”, a conchis unul dintre participanții la acțiunea de comemorare de la Miercurea Ciuc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri