Sari la conținut

Victor Grigorescu: Stocurile de gaze, acoperitoare pentru iarnă; avem îngrijorări privind stocurile de cărbune

 

Din analiza pe care am făcut-o, la acest moment, stocul de gaze este acoperitor pentru prognozele pe perioada următoare. Dunărea are un debit normal, ceea ce înseamnă că nu vedem probleme pentru Centrala de la Cernavodă. Avem însă un număr de îngrijorări cu privire la stocurile de cărbune, atât la Complexul energetic Hunedoara, cât și la Complexul energetic Oltenia. Am avut întâlniri și cu colegii de la Complexul Hunedoara care se află într-o situație un pic dificilă. Există acolo o serie de lucruri care nu s-au făcut în perioada anterioară și am demarat măsuri urgente pentru a completa stocurile de cărbune și pentru a asigura funcționarea în condiții de siguranță", a precizat ministrul citat de Agerpres.

El a mai spus că stocurile de păcură sunt la un nivel considerat mulțumitor pentru această perioadă și a adăugat că la ministerul Energiei se va reuni săptămânal un comandament de iarnă, la care ar urma să ia parte și operatorii de distribuție a energiei electrice.

"Regret să spun că acest lucru ar fi trebuit făcut probabil mult mai devreme, la începutul lunii octombrie și nu la începutul lunii decembrie, însă ne-am întâlnit pentru prima dată pentru a vedea exact care este situația. O altă constatare este că ne-am fi dorit să avem un program de iarnă în domeniul energetic (...) program de iarnă care să fi început la 1 octombrie și nu la 1 decembrie, cum probabil se va întâmpla. Am cerut colegilor să promoveze de urgență acest plan de măsuri, cu responsabilități pentru fiecare operator implicat în această activitate", a adăugat Grigorescu.

Ministrul Economiei, Costin Borc, a declarat în cadrul comandamentului că instituția pe care o conduce are organizat un serviciu operativ pentru situații de urgență și va răspunde de câte ori este nevoie cerințelor comandamentului de la Ministerul Energiei.

De asemenea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a atras atenția asupra faptului că agricultorii dețin cel mai mare număr de tractoare cu lame care pot interveni, în situații de necesitate. Astfel, potrivit acestuia, sunt peste 160.000 de tractoare distribuite pe întreg teritoriul țării care pot juca un rol important în vederea deszăpezirii. De asemenea, a susținut Irimescu, utilajele de distribuire a îngrășămintelor pot fi folosite pentru împrăștierea sării pe drumuri. Totodată, ministrul a sugerat o colaborare cu Ministerul Mediului, în vederea instalării pe lângă drumurile naționale și județene a unor perdele de protecție, pe terenurile agricole.

Ministrul Educației Naționale, Adrian Curaj, a spus că au fost luate măsurile necesare pentru a asigura încălzirea școlilor și a anunțat că a fost aprobată angajarea pe posturile vacante de fochiști, pentru școlile cu centrale. De asemenea, a mai spus el, MENCȘ se va asigura, împreună cu autoritățile locale, că mijloacele de transport pentru elevi sunt funcționale, mai ales în mediul rural.

Ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer, a afirmat că volumele existente în prezent în principalele lacuri de acumulare din țară asigură necesarul pentru alimentarea cu apă a populației, dar și pentru industrie. Gradul mediu de umplere a lacurilor de acumulare este de aproximativ 56,7%, a precizat Palmer.