Victor Ponta: E inadmisibil să încărcăm facturi

Data publicării:
victor ponta - sedinta guvern-1

Declarația a fost făcută în condițiile în care pe masa de lucru a Guvernului se află listarea la bursă a companiei Electrica.

E inadmisibil să încărcăm facturi, să folosim poziţii de piaţă pentru a pune preţuri mai mari şi cred că de la acest vârf al icebergului, care a fost descoperit de către procurori, cred că trebuie să mergem mai departe şi să vedem ce nu funcţionează bine de ani de zile”, a declarat premierul Victor Ponta în ședința de guvern.

„Deşi nu Guvernul are atribuţii directe - ANRE este independentă, aflată în subordinea Parlamentului - într-adevăr consider inadminisbil ce se întâmplă de ani de zile, cred că din 2007-2008 încoace, şi anume încărcarea facturilor, nerespectarea condițiilor de privatizare...”, a spus premierul.

Victor Ponta susține că apreciază eforturile făcute de organele de urmărire penală, dar a subliniat că „nu e suficient să prindem, să sancţionăm penal 2-3-4-5 oameni vinovați”.

El a menționat și inițiativa unei comisii de anchetă în Parlament pe tema acestui scandal. „Am văzut că Parlamentul vrea să facă o anchetă foarte clară privind modul în care ANRE şi-a îndeplinit sarcina stabilită de lege şi de obligațiile de pe plan europrean, ca să putem după aceea să luăm măsuri legislative şi să întărim controlul pe care ANRE îl face pe toată zona de energie”, a afirmat șeful Guvernului.

„Noi vom veni cu modificările legislative, în sens european, evident, pentru ca ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani să nu se mai întâmple”, a promis Victor Ponta.

El i-a cerut ministrului de resort să colaboreze cu structurile de specialitate ale Parlamentului și să pună la dispoziţie datele pe care le are guvernul, reținând în același timp propunerile Parlamentului. „Ca să le susţinem şi să îndreptăm o problemă de sistem, nu doar o problemă de câţiva oameni”, a argumentat Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri