Sari la conținut

Victor Ponta: România ar trebui să ceară acces la întregul raport al Senatului SUA privind închisorile CIA

"Avem datoria de a informa opinia publică despre tot ce cunoaştem" în legătură cu acest dosar, a declarat Victor Ponta într-o întâlnire cu trei agenţii de presă străine, scrie Mediafax.

Conform premierului, preşedintele ales Klaus Iohannis va trebui să convoace o reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru a cere acces la întregul raport al Senatului american privind CIA, aşa cum intenţionează să facă Polonia.

"De când am preluat funcţia de prim-ministru (în 2012-n.r.), nu am avut niciodată acces la informaţii care să confirme" existenţa unor asemenea închisori în România, a subliniat el.

Avocatul unui deținut de la Guantanamo: Raportul privind practicile CIA confirmă implicarea României

"Dar Guvernul este absolut deschis" şi pregătit "să furnizeze toate informaţiile pe care le putem găsi în arhive, fie la Parchetul General, fie la Parlament sau la presă, pentru a şti "dacă acuzaţiile care vizează România sunt adevărate sau nu, a adăugat Victor Ponta. El a amintit că o anchetă a Parchetului General din România este în curs.

Parchetul a confirmat, marţi, pentru AFP, că efectuează o anchetă "în urma unei plângeri depuse de Abd al-Rahim al-Nashiri", dar a refuzat să ofere alte detalii.

Numele lui al-Nashiri figurează, alături de cele ale altor trei "combatanţi inamici" deţinuţi în prezent la Guantanamo, în raportul Senatului american privind interogatoriile violente ale unor presupuşi membri al-Qaida.

MAE reacţionează la raportul asupra CIA: România nu a participat la programul abuziv de interogare

 Ministerul român al Afacerilor Externe a precizat marţi că autorităţile române nu deţin probe referitoare la centre de detenţie ale CIA sau acţiuni de privare de libertate întreprinse de Agenţie pe teritoriul naţional, dar nu pot ignora "alegaţiile" aduse, astfel că manifestă disponibilitate pentru elucidarea acestora.

Potrivit raportului Senatului american, în cadrul programului secret al CIA, 119 deţinuţi au fost capturaţi şi închişi în centre de detenţie secrete în alte ţări, care nu au fost identificate, dar care includ cel mai probabil Thailanda, Afganistan, România, Polonia şi Lituania.