VIDEO Doi protestatari şi şoferul lui Daniel Barbu, audiaţi timp de patru ore după ce maşina ministrului Culturii a fost vandalizată

Data publicării:
barbu

Actualizare ora 5:00 Doi protestatari şi şoferul ministrului Culturii au fost audiaţi în timpul nopţii, timp de circa patru ore. Pentru a-i identifica pe toţi agresorii, oamenii legii analizează imaginile surprinse de camerele de supraveghere poziţionate în zona incidentului.

Vinovaţii riscă pedepse cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

Actualizare ora 22:40 După ce luneta mașinii s-a spart, ministrul Culturii a coborât din mașină și le-a spus manifestanţilor că se poartă ca niște neofasciști”.

Nu am fost agresat, mașina într-adevăr a fost vandalizată”, a declarat Daniel Barbu, precizând că manifestanţii au venit mai întâi în incinta Club A, unde se desfăşura dezbaterea Cafeneaua Critică, la care ministrul lua parte. Au intrat în locul respectiv, care e undeva în Centrul Civic, la un moment dat un număr de tineri, și unii mai puțin tineri, care erau foarte energici și care au strigat lozinci împotriva mea, au împărțit diverse materiale de propagandă. Profesorul Lefter, absolut impecabil, le-a spus că nu sunt invitați, dar pot participa la dezbateri dacă vor, dar el stabilește care e tema și moderează. Ei strigau „Demisia”, „Rușine”, după care s-au retras”, a povestit oficialul.

Când am ieșit din Club A și am încercat să mă urc în mașină, au înconjurat mașina și au început să o lovească. În momentul în care au spart luneta, am ieșit din mașină și le-am spus că se poartă ca niște neofasciști și că promiseseră că nu sunt violenți. După care m-am urcat în mașină, domnii de la Poliție au intervenit ca să facă culoar pentru a putea ieși de pe stradă, și am ieşit”, declarat Daniel Barbu, la un post de televiziune.

Ministrul a precizat că manifestanții aveau pietre în mâini.

 

Actualizare ora 22:00 Un telespectator Digi24 a semnalat că luneta mașinii a căzut în momentul în care ministrul Daniel Barbu a intrat în mașină și a închis portiera.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În videoclip se observă însă că luneta mașinii era crăpată înainte ca ministrul să se urce în autoturism.



Actualizare 21:40: Irina Drăgan, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române, a precizat pentru Digi24 că ministrul nu a fost în pericol în nici un moment. „Mașina ministrului a fost blocată, Jandarmeria a fost solicitată să intervină în sprijinul colegilor de la Poliție pentru deblocarea mașinii ministrului. Din păcate, luneta mașinii a fost spartă. Jandarmii au intervenit pentru deblocarea mașinii. Ministrul a putut să plece de la fața locului cu mașina sa”, a declarat purtătorul de cuvânt. Trei persoane au fost reținute în urma acestui incident, fiind duse la Poliție pentru identitificare.


Aproximativ 50 de opozanți ai proiectului Roșia Montană l-au agresat verbal joi seară pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, care se afla la evenimentul „Cafenea critică” în Club ALa circa o oră de la debutul dezbaterii, câțiva protestatari au intrat în incintă, au aruncat cu bancnote tipărite cu figura ministrului și au fluturat o punguță cu bani. Timp de jumătate de oră, ministrul nu a putut părăsi strada din fața clubului.

Câteva zeci de persoane au sărit în picioare şi au început să scandeze împotriva proiectului de exploatare de la Roşia Montană. Au aruncat în aer bani falşi cu chipul lui Daniel Barbu şi au depus un săculeţ cu monede pe măsuţa din faţa noastră, spunand că e vândut”, a declarat criticul literar Ion Bogdan Lfter, prezent la eveniment.

Daniel Barbu a ieșit pentru puțin timp din mașină și a discutat cu câțiva protestatari. În timp ce discuta cu aceștia, mai multe persoane scandau „Demisia!”, „Fără violență!”, „Nu puneți mâna pe el!” și „Nu-l agresați!”.

Câţiva manifestanţi i-au lipit pe mașină abțibilduri cu mesajul „Uniți, salvăm Roșia Montană”.

Jandarmeria a intervenit în forță pentru a face loc mașinii ministeriale să părăsească zona. Mai multe persoane au scandat „Fără violență”.

 

Premierul Victor Ponta a catalogat acest incident ca fiind „inacceptabil” și a cerut identificarea și sancționarea persoanelor care l-au agresat pe ministrul Culturii. Premierul a apreciat şi că, în lipsa unor măsuri, ţara poate fi cuprinsă de anarhie.

Şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a comentat incidentul: Orice cetăţean poate fi stupefiat sau şocat. Înţeleg că a fost aşteptat acolo, s-a ştiut, şi a fost o chestiune premeditată.

Nu este primul incident care îl are ca protagonist pe ministrul Culturii. În urmă cu o lună, la Cluj-Napoca, un grup de opozanţi ai proiectului minier de la Roşia Montană au aruncat cu roşii spre Daniel Barbu şi i-au cerut demisia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri