VIDEO. Fisură pe un drum județean. Poate încăpea un om în ea

Data publicării:
fisura drum

Dimineaţă la ora 6 aicea a fost 30 de centimetri. Şi acuma e un metru şi...”, spune un localnic.

Surparea s-a produs într-o zonă în care Crişul Alb este foarte apropiat de drum. Pentru ca şoseaua să fie protejată aici trebuia consolidat malul.

Porţiunea drumului judeţean 708 dintre satele Dieci şi Crocna reprezintă principala cale de acces a locuitorilor din zonă. Fără acest drum, cei care merg la muncă sau la şcoală vor avea de parcurs 20 de kilometri, în loc de 7.

„Ne distruge drumul ăsta! E foarte foarte rău. Şi greu. Pe unde circulăm acuma. Copii cum o să se descurce? Foarte greu o să se descurce şi copii. O să facă tot de-a roata tot timpul”, se plânge o femeie.

Foarte greu, am înconjurat vreo 20 - 30 de kilometri, dar vă gândiţi că noi suntem aici doar muncitori, dar sunt şi copii care merg la grădiniţă, la şcoală, îi transportă, ei cât înconjoară?”, spune un tânăr.

Consiliul Judeţean Arad anunţă închiderea temporară a acestui tronson de drum, estimăm ca perioada de refacere a carosabilului să dureze 10 zile”, a fost reacția venită din partea Consiliului Județean Arad, prin vocea purtătorului de cuvânt Andreea Oțoiu.

Oamenii care locuiesc în zonă cred că autorităţile au dat dovadă de lipsă de reacţie. În urmă cu aproximativ o săptămână, pe porţiunea unde s-a produs alunecarea, s-a observat o deplasare de câţiva centimetri a pământului, doar că nu a intervenit nimeni încă de atunci.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri