Sari la conținut
News Alert

VIDEO. KLAUS IOHANNIS A FOST ÎN PIAȚA UNIVERSITĂȚII

La două zile după ce a anunţat că va merge în mijlocul protestatarilor din Piaţa Universităţii, preşedintele şi-a onorat promisiunea. Klaus Iohannis fost întâmpinat cu nenumărate revendicări, dar şi cu reproşuri - manifestanţii i-au transmis că aşteaptă de la el mai multă implicare. Şeful statului a ajuns la un acord cu interlocutorii în privinţa alegerilor anticipate - acestea NU sunt soluţia, pentru că nu vor îndeplini dorinţa oamenilor de a avea o nouă clasă politică. După discuţiile din Piaţa Universităţii, preşedintele a scris pe pagina lui de Facebook că „a văzut multă revoltă, dar şi speranţa că lucrurile se pot schimba”.

ACTUALIZARE 22.05  Cel puțin încă 1.000 de persoane mai sunt în Piața Universității. Impresionați de ceea ce văd la televizor, unii au adus mâncare și ceai pentru protestatari.

După vizita președintelui, oamenii s-au regrupat, unii au rămas impresionați de faptul că președintele s-a ținut de cuvânt și a venit, alții spun că au rămas cu un gust amar.

Are loc și o operațiune de salvare. Unul dintre protestatari s-a urcat pe un stâlp și pompierii încearcă să-l dea jos. În curând se va relua și circulația. Jandarmii le-au cerut oamenilor să stea fie pe peluza din fața Teatrului Național, fie pe partea cu fântânile, dar să lase liber bulevardul Magheru.

ACTUALIZARE 21.30. Cu ce impresii a rămas preşedintele Klaus Iohannis după întâlnirea din Piaţa Universităţii.

Am fost în seara aceasta în Piața Universității și am stat de vorbă cu oamenii. Am văzut foarte multă revoltă, dar și...

Posted by Klaus Iohannis on 8 Noiembrie 2015

ACTUALIZARE 20.23 Președintele Klaus Iohannis a plecat din Piața Universității, după ce a stat de vorbă cu protestatarii aproximativ 20 de minute.

VIDEO. Președintele, în mijlocul protestatarilor

Preşedintele a ajuns în piaţă puţin înainte de ora 20:00.

„Aţi ales o seară în care nu sunt foarte mulţi oameni prezenţi în piaţă!”, au observat jurnaliștii.

„Mulţi, puţini. Câți au venit, atâţia sunt bineveniţi”, a răspuns președintele.

Cu şapcă pe cap şi flancat de agenţii Serviciului de Protecţie şi Pază, şeful statului a păşit timid printre demonstranţi.

„Vreţi sa vorbiţi cu mine?” a întrebat el o protestatară, luată evident prin suprindere.

„Da!”

„Vă rog, spuneţi!”

„Îmi pare bine că aţi venit. Doresc foarte mult să faceţi şi aici ce aţi făcut la Sibiu”.

Vestea că preşedintele este în piaţa Universităţii s-a răspândit rapid printre cei care manifestau la Kilometrul 0 al democraţiei. Cei care n-au reuşit să-i transmită nemulţumirile s-au mulţumit să scandeze.

„Suntem atât de dezamăgiţi!” i-a spus o protestatară.

Iohannis: „Până la urmă fără politicieni nu cred că se poate”.

Femeie: „Corect. Este singura soluţie, dar nu ştiu cum, ar trebui găsite nişte criterii de performanţă după care să fie aleşi în Parlament, în funcţii publice, peste tot”.

Protestatarii şi preşedintele au ajuns la o opinie comună în privinţa alegerilor anticipate - acestea nu vor duce la schimbarea clasei politice.

De asemenea, tinerii din Piaţa Universităţii nu au ezitată să-i transmită lui Klaus Iohannis că-şi doresc să vadă mai multă implicare din partea lui.

Preşedintele a avut şi contestatari în piaţă.

Mulţi dintre cei aflaţi în Piaţa Universităţii i-au cerut şefului statului să se adreseze mulţimii.

Preşedintele a părăsit, însă, Piaţa Universităţii după aproximativ o jumătate de oră.

Ce a discutat președintele cu protestatarii

Președintele discută cu o doamnă. Klaus Iohannis își dă șapca jos. Unii strigă: „Corupţia ucide!”

O doamnă întinde mâna către președinte. Klaus Iohannis dă mana cu ea.

Klaus Iohannis merge prin mulțime. „Poporul român are nevoie de dvs!” i se spune. Unii strigă: „Rușine, rușine!”

Klaus Iohannis: „Vin și la voi, cu rușinea!”

„Nu vă lăsați intimidat, au venit special și vă așteaptă. Vrem altceva, e vremea pentru o schimbare profundă”, îi spun alți manifestanți.

Mulţimea strigă: „Colectiv!”

Klaus Iohannis discuta cu o doamnă cu şapcă. „S-au dat foarte multe legi împotriva românilor. Ar trebui să le numim lovite de nulitate și să fie înlocuite cu legi care să ne apere drepturile”, spune femeia.

„Aveți perfectă dreptate”, îi răspunde președintele.

„Ar trebui să începem cu Constituția. Nu ajută România, societatea civilă. Sunt legi care pur si simplu ne-au jecmănit, umilit, călcat în picioare ca popor”, mai spune femeia.

„Nu vrem doar alegeri”, intervine un alt protestatar. „E nevoie de schimbarea acelui prag. Nu e vorba doar de pragul electoral. Vocile din stradă trebuie auzite. Dvs, prin pupitrul prezidențial, prin influență, chiar dacă nu puteți da legi, puteți oferi o șansă. Invitați oameni care încearcă să facă altceva, pentru că e nevoie de asta”, îi spune bărbatul.

Klaus Iohannis: Mulțumesc.

Se strigă: „Vrem 300, nu 600!”

Klaus Iohannis: „Lăsați-l puțin pe omul cu tricolor”.

„Ați refuzat să primiți diaspora la discuții. Am vorbit și pe telefon. Sunt aici ca reprezentant al diasporei. De ce nu ne-ați primit? Am depus o petiție din prima zi de lucru, nici azi n-am primit răspuns. Pentru crearea departamentului de reintegrare a românilor care se întorc de la studii”...

„Ăla se creează. Avem consilier proaspăt”, îl asigură președintele.

„Aveați obligația legală să dați o rezoluție în 45 de zile. N-ați dat!”

Iohannis: „O să vedem!”

„Dle preşedinte, mulțumim că ați venit!” se aude o voce.

„Altă întâlnire cu societate civilă când se poate?”

„Să fie preşedintele nostru, nu al PDL! Vrem 25% înapoi!”

„Întâlnire cu societatea civilă când va mai fi?”

Iohannis: „O să mai facem”.

Se strigă: „Ruşine, ruşine să va fie!”

Bărbat: „După ce aţi anunţat că veniţi, au venit special, dar nu trebuie să va speriaţi!”

Iohannis: „Nu se sperie nimeni!”

Se strigă: „Demisia! Ruşine, ruşine să va fie!”

Klaus Iohannis: „Haideţi mai în faţă!”

Bărbat: „Parlamentarii corupţi cu dosare să înceapă să-şi dea demisia. Să avem un parlament de 300, 100 de senatori şi 200 parlamentari! Şi curăţenie în partide! Să vină oameni noi. Ne-am săturat de cei care au furat până acum şi au dosare!”

Klaus Iohannis: Mulţumesc.

Se strigă: „Nu vă vrem!”

Iohannis: „Decât să strigaţi, mai bine spuneţi direct!”

Tânăr: „Nu trebuia să chemaţi la Cotroceni...”

Iohannis: „Aţi ajuns lângă mine pentru că am vrut eu. Nu ai platformă...”

Tânăr: „Pe o pancartă scria: Iohannis demisia. Ce părere aveţi? Au fost bruscați”

Iohannis: Unde s-a întâmplat?”

„În piaţă!”

Iohannis: „Asta n-am ştiut!”

„Am spus că suntem toţi paşnici. Aţi venit în piaţă şi vă mulţumim. Trebuie altă clasă politică”

Iohannis: „Să ştiţi că numai împreună facem schimbarea. Nici voi singuri, nici eu singur”.

Tânăr: „Am amenzi luate pentru că am ieşit să-mi exprim cuvântul. La Cotroceni au mers oameni care au ONG-uri, nu reprezentanți ai străzii!”

Iohannis: „Vedeţi că există dreptate. Ei n-au stat cât am stat eu cu voi. Deci, se poate”.

Tânăr: „Dle preşedinte, vreţi anticipate? Noi nu vrem, pentru că în Parlament vor ajunge aceleaşi partide!”.

Klaus Iohannis: „Dar voi convingeţi nişte oameni proaspeţi...Schimbarea se face din interiorul partidelor, dacă se reformează, şi din exterior, dacă vin oameni noi. Fără oameni noi n-avem nicio şansă!”

Tânăr: „Anticipatele n-ar ajuta oamenii din stradă să se organizeze!”

Klaus Iohannis: „Eu nu înclin acum foarte mult spre anticipate. Nu rezolva problema”.

Se strigă: „Vrem dreptate, nu anticipate!”

Vine un bărbat în vârstă cu nişte foi: „Ultimatum preşedinte Iliescu, ultimatum preşedinte Băsescu, CSM. Nu sunt memorii”.

Klaus Iohannis: „Le iau şi le citesc”.

Se aud huiduieli.

Tânăr: „Aveţi o strategie pentru schimbarea asta totală?”

Iohannis: „Am o strategie!”

„Mulţimea va reproşează pasivitatea. Vă rog să mă credeţi că trebuie acţiune. Trebuie să fie un alt fel de politică. Am înţeles că vreţi să o faceţi altfel decât până acum. Dar vrem să treceți de la pasivitate la acţiune. Toată ţara aşteaptă!”

Iohannis: „Am reţinut ideea”.

O femeie vrea să-i dea o foaie. Oamenii se împing.

„Dle preşedinte, salarii ca afară vrem!”, spune un bărbat.

Iohannis salută mulţimea. Câţiva oameni aplaudă.

Președintele discută cu o femeie, apoi cheamă la el un protestatar agitat. Cei doi stau de vorbă. Se strigă: „Daţi-i portavoce!”.

Iohannis stă de vorba cu un alt bărbat.

Un bărbat strigă la protavoce: „Dle preşedinte, noua Constituție trebuie votată urgent!”

Un bărbat cere: „Eradicaţi corupţia din politică!”

Klaus Iohannis: „De peste tot”.

Se strigă: „Colectiv! Ruşine! Corupţia ucide!”

Klaus Iohannis salută mulţimea şi apoi intră în maşină.

ACTUALIZARE 20:08 Primele imagini cu președintele Klaus Iohannis în mijlocul manifestanților:


ACTUALIZARE 20:01 Președintele Klaus Iohannis și-a făcut apariția în Piață și stă de vorbă cu manifestanții. Urmăriți imaginile live pe Digi24.


Sute de bucureşteni au ieşit în stradă pentru a şasea seară la rând. Se scandează din nou în Piața Universităţii, care a devenit scenă deschisă pentru revendicări. Mulţi demonstranţi speră să se întâlnească în stradă cu preşedintele ţării: Klaus Iohannis a promis acum două zile că va veni în Piaţă.

Spiritele au început să se încingă în Piață, în jurul orei 19:00, când în Piața Universității erau circa 600 de persoane, transmite corespondentul Digi24 aflat la fața locului. Oamenii au ajuns să se certe pe tema președintelui și nu a trecut mult până când au început să se acuze că sunt instigatori sau că încearcă să manipuleze o parte din mulțime. Negociatorii de la jandarmi au intervenit pentru a calma spiritele, dar în continuare există grupuri de oameni care au idei diferite și se acuză de afiliații politice. Protestatarii sunt de vârste diferite. Unii au fost prezenți în piață în toate cele șase zile.

Sunt și foarte mulți jandarmi prezenți în Piață, în condițiile în care toate aceste întruniri din ultimele șase seri nu au fost autorizate.