Sari la conținut
News Alert

VIDEO. Liniște pe străzile Capitalei

Este momentul în care orice plimbare devine una plăcută prin Capitală mai ales că poliţiştii admit că sunt cu peste 80% mai puţine maşini pe şosele.

„Dacă am compara maximele și minimile de trafic, putem vorbi de o diferență de cel puțin 80% la valorile de trafic. Traficul bucureştean prezintă scăderi foarte mari de trafic, este o perioadă foarte calmă pentru că bucureştenii pleacă în provincie sau în zonele montane”, spune Andrei Codău, purtătorul de cuvânt al Poliției Rutiere București.

Altfel spus, mulţi bucureşteni nu scapă de nervii aglomeraţiei în trafic, ci îi mută la munte. Iar de luni, aglomeraţia revine în Capitală.

Statisticile organizaţiilor neguvernamentale arată că în Bucureşti, din cauza aglomeraţiei, se circulă cu viteză din ce în ce mai mică. Dacă la începutul anului 2.000 aceasta era de 15 kilometri pe oră, anul trecut a ajuns la mai puţin de 10 kilometri pe oră.