VIDEO | Octavian Bellu a dirijat traficul într-o intersecție blocată

Data actualizării: Data publicării:
trafic

Ipostază mai puţin obişnuită pentru fostul antrenor al lotului naţional de gimnastică. Octavian Bellu a fost surprins astăzi în Capitală în timp ce... dirija traficul într-o intersecţie blocată de un şofer care şi-a parcat maşina pe mijlocul drumului.

Cum autobuzele şi autocarele nu aveau loc să treacă, Octavian Bellu s-a oferit să îi ajute pe şoferi. Mai bine de zece minute fostul antrenor i-a îndrumat pe şoferi, asta în timp ce un poliţist aflat în zonă s-a mulţumit să-i lase în geam celui care a parcat maşina care încurca traficul, un simplu bilet.

Octavian Bellu, fost antrenor al lotului feminin de gimnastică: O situație obișnuită în Bucureşti. Treceam prin acea zonă și pe partea dreaptă a Ateneului era sugrumată circulația de două autoturisme, iar autobuzele și autocarele nu aveau pe unde să treaca, nici să manevreze. A trebuit cu mai mulți şoferi care erau și ei blocași și cu cei care erau la hotel să mutăm o mașină, să o urcăm pe trotuar pe dreapta, pentru că autobuzul să treacă.

A fost o demonstrație de îndemânare a șoferilor de autobuz care au trecut milimetric pe lângă mașini. Cu ajutorul tuturor s-a deblocat traficul. A fost foarte bine că și Poliția a fost imediat prezentă acolo. Întâi un motociclist, apoi o mașină, iar apoi încet-încet s-a fluidizat circulația. E un gest normal.

Tudor Mușat: Polițistul doar l-a atenționat pe șofer. Vă așteptați la mai mult?

Octavian Bellu: Poliția nu avea ce face acolo. Ne-au spus că au o platformă care era pe drum sau nu știu unde era. Ar fi bine ca şoferii care parchează în astfel de locuri să lase fie un număr de telefon, sau să nu lase mașina în viteză, pentru că ne-am chinuit cu jeep-ul. Ne-am așezat în dreapta unei mașini mici și am mutat-o pe trotuar. A fost un efort deosebit. Atat de înghesuită e strada aceea, încât nu știu ce s-ar putea face. Nu poți face niciun pasaj. Trebuie poate mutat traseul autobuzelor, să nu mai treacă pe acolo. E un marcaj pe dreapta Ateneului, dar e mult depășit de mașinile care parchează acolo.

Tudor Mușat: A fost greu să-i convingeți?

Octavian Bellu: N-a fost greu, pentru că o mare parte erau șoferi ai autoturismelor din spatele primului autobuz. Au muncit în propriul beneficiu. Iar cei care erau acolo și-au dat seama că, dacă nu se rezolvă rapid, se debloca într-o oră, o oră jumătate, daca nu reușeam să mutăm mașina. Astfel de lucruri sunt normale. Din păcate, nu noi putem rezolva, ci cei care uită că Bucurestiul e cu străduţele de la 1900, dar mașinile sau înmulțit cu mult mai mult. Trebuie luate măsuri pe care nu noi putem să le luam, ci cei care răspund.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri