VIDEO. Primii refugiaţi au ajuns în România

Data publicării:
Tabere refugiati Timis Inquam Photos septembrie 2015 4

Din grupul celor 15 persoane fac parte bărbaţi, femei şi trei copii.

Au venit la Bucureşti cu un avion de linie de la Atena. După ce au fost finalizate formalităţile, timp de o oră, refugiaţii au fost urcaţi într-un microbuz al Ministerului de Interne şi însoţiţi de o dubă a Jandarmeriei, vor fi duşi la Centrul de refugiaţi de la Galaţi.

Cei 15 sunt parte a unui prim lot de refugiaţi, dintre cei ajunşi în Grecia. Ei fost selectaţi pentru a ajunge în România, prin mecanismul cotelor de relocare.

Imigranţii au cerut discreţie totală faţă de presă.

În 2016 şi 2017, România ar urma să primească 4.200 de refugiaţi.

Citiţi şi:

România e generoasă cu refugiații. Pe hârtie!

România va primi, începând cu luna martie, refugiați aflați pe teritoriul Uniunii Europene, iar în urma discuțiilor s-a ajuns la 160 de persoane din Italia și 135 din Grecia, a declarat în 18 februarie șeful Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), chestor principal Viorel Vasile.

Anul trecut, ţara noastră s-a angajat să primească din proprie iniţiativă 1.800 de emigranţi, dar a votat împotriva cotelor obligatorii care ar fi fost mult mai mari.

„Anul trecut s-a luat decizia, la nivelul UE, ca România să participe la relocarea mai multor refugiați din Italia și Grecia. În acest moment, în urma legăturii cu cele două țări, s-a ajuns la 160 de persoane din Italia și 135 din Grecia. Noi am înaintat scrisori de intenție, au fost efectuate verificările de rigoare, așteptăm să fie trimise aceste persoane către România. Totul depinde doar de colegii din cele două țări”, a spus Viorel Vasile.

„De asemenea, s-au luat măsuri pentru a suplimenta cele 950 de locuri de cazare aflate în cele șase centre de azil. În acest moment, gradul de ocupare este de 11%, ceea ce înseamnă că avem o marjă destul de sigură. Vom mai putea suplimenta, așa cum am mai spus, câteva locuri, iar în perioada următoare voi prezenta conducerii Ministerului de Interne rezultatul evaluării pe care am dispus-o, astfel încât să putem propune și măsuri pe termen scurt, dar și soluții pe termen lung, astfel încât România să facă față, dacă va fi nevoie, unui flux masiv de imigranți”, a arătat șeful IGI.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri