VIDEO. Tragicomedie la „Mica Unire”

Data publicării:
unirea ghirlande

Şase mii de oameni au umplut Piaţa Unirii de la Iaşi. Din păcate au uitat de ce se adunaseră şi au stricat sărbătoarea.

Jandarmii i-au scos imediat din mulţime pe câţiva protestatari violenţi.

Posibil stresat de huiduieli, președintele Senatului, Crin Antonescu, a făcut o greşeală de protocol. A trecut pe lângă garda de onoare şi a uitat să salute drapelul. Şi-a dat seama când aproape că s-a ciocnit cu ofiţerul regimentului.

Serbările de la Piteşti au început prost. Epuizat de frig şi emoţii, un soldat care urma să defileze şi-a pierdut puterile şi a leşinat. Colegii l-au dus pe braţe la ambulanţă. Din fericire, şi-a revenit repede.

În Oltenia, pe străzile din centrul Craiovei oamenii s-au înghesuit să intre măcar câteva minute în horă.

În schimb, la Sfântu Gheorghe, cei care au vrut să vadă parada militară au avut parte de un spectacol plin de kitsch. Organizatorii au îmbrăcat un actor în costum de epocă, să îl întruchipeze pe domnitorul care a unit Principatele. I-au ataşat însă şi o cască mare, cu microfon, iar autenticitatea momentului a fost compromisă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri