Vieți salvate în ziua de Crăciun. Familia unui tânăr din Bacău a fost de acord să-i doneze organele

Data publicării:
agerpres 8131338

Tânărul de 19 ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean din Bacău în urmă cu câteva zile după un accident rutier grav. Medicii au fost rezervaţi asupra şanselor lui de supravieţuire, iar ieri tânărul a intrat în moarte cerebrală. Cu durere în suflet familia a luat decizia de a-i dona organele.

Aurelia Taga, directorul medical al Spitalului Judeţean Bacău: Familia și-a dat acordul pentru prelevarea organelor. S-au respectat procedurile, s-a declarat moartea cerebrală, s-a anunțat centrul național de transplant și s-au prezentat la noi la spital două echipe pentru prelevarea de organe.

Iulian Direa, asistent-şef coordonator transplant din Spitalul Judeţean Bacău: Starea s-a deteriorat ieri, s-a declarat moartea cerebrală. În cursul serii au venit echipele de prelevare, s-au prelevat organele și la ora două s-a încheiat prelevarea.

O echipă de specialişti de la Bucureşti şi una de la Iaşi au venit la Bacău, iar operaţia de prelevare a durat mai bine de patru ore.

Adrian Popa, managerul Spitalului Judeţean Bacău: Din nefericire viața unui tânăr s-a stins, însă ne bucurăm că lumea a început din ce în ce mai mult să înțeleagă că e mai bine să îți dai acordul pentru prelevarea acestor organe, lucru care face ca alte vieți să fie salvate.

Aceasta este prima prelevare de organe făcută anul acesta la Spitalul Judeţean din Bacău. Unitatea este acreditată din anul 2013 pentru astfel de proceduri şi de atunci au fost făcute şase operaţii. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri