Sari la conținut
News Alert

Vin puțin la toamnă

O ploaie cu grindină care nu a durat mai mult de câteva minute a distrus via lui Petrache Ivanciu din Faraoanele. Viticultorul vrâncean are o experienţă de peste 40 de ani. Stâlpii au fost smulşi, iar întreaga cultură a fost culcată la pământ.

„A distrus mugurii de rod pentru anul viitor. Deja bucătăria plantei este distrusă, nu are unde să pregătească hrana, să trimită în alimentarea butucului şi a strugurilor”, explică Petrache Ivanciu.

Acelaşi lucru îl spun şi ceilalţi viticultori din judeţ. Dănuţ Şaigău, viticultor, spune că „nu mai poate fi salvat absolut nimic, deja au început să se usuce în proporţie de sută la sută, frunzele şi ele se usucă, lăstarul pentru la anul este şi el compromis.”

Oamenii se plâng că situaţia nu ar fi fost aşa de gravă dacă staţia de combatarea a grindinei de la Focşani ar fi fost finalizată la timp. Staţia, a cărei construcţie a costat 31 de milioane de lei, va funcţiona abia de la anul.

Situaţie disperată şi în Dolj. E cel mai prost an pentru zaibăr din ultima jumătate de secol. Orpică Iureş, cultivator de vie din Băilești explică: „Din 12 ari făceam 1.000 de litri de vin. De câţiva ani, 3, 4, 5 ani în fiece an a scăzut producţia. Anul ăsta a ajuns să nu mai fie nimic.”

Ploile abundente din toamnă, gerul, iar acum valurile de căldură, însoțite de secetă, nu au dat nicio șansă boabelor fragile de struguri. „În primăvară specialiştii şi-au dat seama că nu vor avea producţie încă din start, Încă de la tăiere, pentru că mugurii erau decimaţi. În proporţie de 75% erau morţi”, explică Florian Pârvulescu, consultant agricol.

Autoritățile locale spun că peste 80% din cele 30 de hectare de vie pentru zaibăr sunt distruse. Dar speră să se strângă vin măcar pentru a se putea ține tradiționalul Festival al Zaibărului din toamnă.