Sari la conținut

Zbor București-Roma, amânat din cauza unei defecțiuni

Cursa Blue Air București-Roma, care trebuia să decoleze la ora 16.40, a fost amânată.

 

Pasagerii au fost dați jos din avion înainte de decolare. Pilotul a anunțat că este vorba despre o defecțiune tehnică, dar nu a precizat despre ce este vorba.

Reporterul Digi24 Adrian Cojocaru, aflat în avion, relatează că avionul avea oricum întârziere și că pasagerii au așteptat o jumătate de oră înainte de a urca în aeronavă.

Imediat ce s-au așezat, au fost anunțați că trebuie să coboare. Debarcarea s-a făcut fără incidente, chiar dacă pasagerii erau nemulțumiți.

Pasagerii vor fi mutați într-un alt avion. Nu se știe însă la ce oră va decola acesta spre Roma.