Sari la conținut

Zeci de persoane au rămas blocate în nămeți, între Mizil și Fulga

40 de kilometri depărtare de Ploieşti, în apropierea comunei Fulga. Viscolul puternic a blocat între zăpezi nouă autoturisme şi cinci microbuze în care se aflau 30 de oameni. Unul dintre microbuze ducea acasă, de la şcoală, 14 copii.

Oamenii au încercat să înainteze, însă vântul sălbatic şi zăpada spulberată în toate direcţiile a făcut orice intervenţie să pară imposibilă.

Pe măsură ce orele treceau, speranţele se năruiau în marea de zăpadă care se aşternea ameninţătoare. Vântul sufla cu toate puterea, iar viscolul îți tăia respirația.

Aproape de lăsarea serii, autorităţile au reuşit să deblocheze drumul şi să ajungă la oamenii blocaţi de mai bine de 5 ore.

Microbuzul, cel care a blocat circulaţia, a fost tractat de acolo şi scos. Elevii au fost transportaţi în localitate. Au mai rămas câteva autoturisme care merg în urma maşinilor de deszăpezire”, a spus Bada Constantin, primarul localităţii Fulga.

Operaţiunile de salvare s-au încheiat la ora 18:00. Pe drum au rămas filtrele de poliţie, pentru a-i opri pe şoferi să intre în zona periculoasă.