Sari la conținut

EXCLUSIV. Un patron al clubului Colectiv vrea să împartă vina cu autoritățile

Doi ani nu au răspuns niciunei întrebări, doar celor puse de procurori. Sunt trei, administrau împreună clubul Colectiv, iar acum răspund împreună pentru moartea a 64 de oameni şi rănirea pe viaţă a peste 100. La doi ani de la tragedie, unul dintre patronii clubului a vorbit în exclusivitate cu reporterul Digi24 Ioana Ciurlea. Un interviu în premieră cu Costin Mincu, despre responsabilitate, vină, învăţăminte şi viitor.

 

Ioana Ciurlea: Aş vrea să ne întoarcem în seara de 30 octombrie 2015, ştim ce nenorocire a fost la Colectiv, unii de la televitor, alţii pentru că am fost acolo. Unde eraţi în seara aceea și cum aţi aflat ce s-a întâmplat?

Costin Mincu: Eram în Bucureşti, am aflat de la cei doi asociaţi ai mei și de la unul dintre angajaţi, care m-au sunat și mi-au spus ce se întâmplă. În primele momente nu am ştiut cum să reacţionez, ulterior, după câteva zeci de minute, m-am îndreptat către club. Mi-am dat seama ajungând în apropierea clubului că nu pot intra, exista un perimetru, erau foarte mulţi salvatori, foarte multe forţe de ordine, mi-am sunat singurul prieten care îmi este și avocat și am plecat împreună către Poliţia Capitalei.

- Vă sunaseră deja poliţiştii?

- Nu, pe drum unul dintre colegii mei a fost sunat.

- Dar de ce aţi simţit nevoia să mergeţi la poliţie?

- Nu am ştiut cum să reacţionez. În primul rând nu înţelegeam ce s-a întâmplat, am crezut că este vorba de o explozie, nu puteam să îmi explic nimic. Aveam doar percepţia unei tragedii enorme și nu ştiam unde să merg în altă parte. M-am gândit automat că pot fi de folos, nemaiputând intra înăuntru, doar să merg la poliţie.

„Orice mi se va întâmpla de acum încolo este incomparabil cu suferinţa lor”

- Aţi fi putut fi în seara aia în club?

- Categoric da. Este o întâmplare că nu am fost și rămâne un gând permanent, dar aşa a fost să fie.

- Care gând?

- Că ar fi trebuit să fiu acolo și că dacă eram poate aş fi reușit cumva să împiedic tot ce s-a întâmplat.

- Ati fost arestaţi.

- Nu ştiu cum să vă spun... Consider că este ofensator pentru victime să vorbesc despre ce mi s-a întâmplat mie. Pentru că orice mi s-a întâmplat mie și orice mi se va întâmpla de acum încolo este incomparabil cu suferinţa lor. Referitor la arest, eu personal consider întemeiată prima parte a arestului, un judecător a considerat că în acel moment se impune, lucru pe care îl consider absolut drept.

- Ati ştiut vreun moment că materialele pe care le folosiți nu sunt sigure pentru situaţii de incendiu?

- Nu, nu am ştiut nicio clipă că materialele sunt neconforme, la fel cum nu am crezut niciodată că există o stare de pericol. Nimic din toată perioada în care a existat clubul, acolo având loc foarte multe evenimente, majoritatea dintre ele cu mai mulţi oameni decât au fost în acea seară, nimic nu m-a făcut să cred că există o stare de pericol real și că se poate întâmpla ceva, nici măcar cu un rezultat mult mai mic.

„Sunt total de acord că am folosit materiale neconforme. Partea cu ieftin eu sincer nu o înţeleg”

 

 

- Procurorii vă acuză că aţi cumpărat materiale ieftine.

- Da, asta este sintagma pe care toată lumea o are în cap atunci când se gândeşte la noi, la patroni. Din punctul meu de vedere, și susţin cu tărie lucrul asta, este total neadevărată. În aceleași timp sunt părţi din această acuzaţie pe care eu nu le înţeleg. Nu cunosc să existe ceva în lege care să te oblige să cumperi ceva la un anumit preţ. Sunt total de acord că am folosit materiale neconforme, dar la asta cred că ar trebui să se limiteze o acuzare. Partea cu ieftin eu sincer nu o înţeleg. Aceste materiale ne-au fost ofertate, ne-a fost dat să alegem între mai multe materile, de către o firmă de construcţii care a executat și lucrarea. Administratorul acestei firme, constructorul în fapt, a avut câteva apariţii publice imediat după incendiu, a doua sau a treia zi, dânsul a lansat acestă teorie, spunând le-am oferit mai multe materiale, unele mai scumpe, altele mai ieftine, unele cu un grad de rezistenţă la foc mai mare, altele cu grad mai mic, insistând că noi am ales varianta mai ieftină. Procuroii ne numesc pe noi în rechizitoriu constructori...

Această firmă nu are nicio calitate în dosar, lucru pe care eu îl consider nedrept. Dar nu este vorba exclusiv de punctul meu de vedere, ci de punctul de vedere al expertului, expert numit de procuratură, deci nu este un expert parte al nostru. Este expertiza-bază de la care pleacă ancheta procurorilor, pentru că, vedeţi, absolut normal, procurorii nefiind experţi într-un anumit domeniu, simt nevoia să se adreseze unui expert care să le explice legal și din punct de vedere tehnic cine și ce parte de responsabilitate a avut în această tragedie. În expertiza tehnică judiciară domnul inginer scrie negru pe alb: „executantul lucrărilor pentru Music Holl este SC Luxuary Media SRL, aceasta a executat lucrări cu nerespectarea legii privind calitatea soluţilor tehnice adoptate.” Este clar că acest burete nu a fost lipit de noi, nu am fost să îl căutăm într-un magazin, să îl cumpărăm și să îl lipim singuri. Repet, nu pot să înteleg de ce la doi ani de la eveniment acest constructor nu este tras la răspundere sub nicio formă, nu este parte din dosar, este doar martor în acuzarea noastră.

Mai departe, referitor la sintagma asta care atârnă cu patroni care au cumpărat ceva ieftin, vreau să vă arăt decalaraţia domnului Suto, administratorului societăţii, care spune în faţa procurorilor „valoarea totală a lucărilor pe care le-am executat aferente amenajărilor se ridică la suma de 64 de mii de lei cu TVA, achitată integral de client.” Eu nu consider sub nicio formă că aceste lucrări au fost ieftine, și aşa cum a declarat executantul lucrărilor el a fost cel care ne-a oferit soluţiile. Noi l-am găsit pe internet, am văzut un site foarte bine făcut, lucrări expuse, dânsul având clar o experienţă în a face aceste lucrări de design acustic. Am mers către constructorul care ni s-a părut cel mai aplicat pentru această specialitate și care prezenta o experienţă, din acest punct de vedere. Am spus asta și în faţa procurorilor, soluţiile care ne-au fost prezentate de domnul Suto ne-au fost propuse cu titlul că au mai fost executate și în alte cluburi. Eu am o amintire cu clubul Union Jack din Galaţi, dânsul ne-a spus că aceste soluţii au fost aplicate și acolo. Eu nu cred că poate fi legal ca un constructor cu experienţă și expertiză să ofere materiale neconforme și să execute lucrări faţă de contractanţi care nu au niciun fel de specializare în acest domeniu. Nu am crezut nicio clipă că aceste materiale pot fi atat de periculoase. Tot în acestă expertiză tehnico-judiciară, la întrebarea procurorului dacă buretele și adezivul folosit este conform pentru a fi pus în vânzare, răspunsul expertului este NU. Adică aceste materiale se vindeau ilegal, ele neavând toate certificările pentru rezistenţă la foc. Aceste certificări ne aduc înapoi la ISU, pentru că laboratoarele ISU, din ce scrie domnul expert, sunt cele care trebuie să reglementeze fiecare material dacă este sau nu conform, în ce condiţii se poate utiliza. Procurorii bănuiesc că au citit această expertiză, aşa cum am citit-o și noi. Mă aşteptam ca aceste materiale să fie retrase de pe piaţă, pentru că acest burete extrem de periculos poate fi folosit în continuare în grădiniţe, şcoli, în alte baruri.

- Unde crezi că ai greșit?

- Categoric resimt o parte din responsabilitate și cred că am partea mea de responsabilitate în toată tragedia asta. Nu am ştiut să fac ceva ca tragedia asta să nu se întâmple, dacă aş fi putut să fac ceva aş fi făcut, doar că nu priveam atunci lucrurile aşa cum le privesc acum.

- Cum a fost autorizat clubul, atunci când voi aţi mers la primărie să anunţaţi că deschideţi un loc în care vor fi mulţi oameni...

- Colegul meu Cătălin s-a ocupat de partea de documente. Din câte ştiu, felul în care am obţinut noi autorizaţia de la primărie este un fel absolut normal pentru momentul respectiv. Pașii sunt următorii, te duci la primărie, spui că vrei autorizaţie, ţi se dă o listă cu un set de acte necesare, depui aceste documente, plăteşti taxele aferente și după o anumită perioadă de timp ţi se eliberează autorizaţia de funcţionare.

- Există câteva neconcordanţe între timpii în care au fost depuse cererile, în sensul că cererea de eliberare a autorizaţiei a fost depusă înainte de cererea de eliberarea a avizului, or legea spune că înâi ai nevoie de aviz și mai apoi de autorizaţie.

- Nu ştiu să vă spun absolut nimic în legătură cu asta... Din punctul meu de vedere aşa funcţionau primăriile. Nu ştiu să vă spun mai mult... Înţeleg de ce primăria și primarul, funcţionarii care au eliberat acele documente, sunt trimiși în judecată, pentru că au eliberat o autorizaţie de funcţionare pentru un spaţiu mai mare de 200 de metri pătraţi cu nerespectarea legii împotriva incendiilor, care spune că pentru spaţii aglomerate nu se poate da avizul și acordul de funcţionare decât în urma obţinerii avizului de securitate la incendiu. De ce dânșii au făcut lucrurile aşa nu ştiu, mă depăşeşte.

- Aveaţi o declaraţie dată pe propria răspundere.

- Cătalin a depus această declaraţie pe propria răspundere. Nu ştiu cum arată, din câte înţeleg, declari pe propria răspundere că eşti conform cu orice alte documente ar mai fi necesare. Consider cumva incorect și nedrept, deși cumva mă depăşeşte. Nu pot însă să nu mă întreb, după toată tragedia asta, cum este posibil să atribui unor oameni, care nu au niciun fel de specialitate în prevenirea incendiilor, responsabilitatea de a avea grijă de vieţile altor oameni. Clar în cazul nostru nu a fost vorba de un spaţiu de 200 de metri, dar colegul meu nu a minţit absolut deloc în niciun formular completat. E deja de notorietate că pe autorizaţie scria 80 de locuri. Bun. Autorizaţia a fost obţinută pentru 420 de mp, dimensiunea reală a clubului. Nimeni nu a spus că este mai mic decât este. Nimeni nu a minţit... Procurorii spun că am declarat un număr de scaune mai mic... În primul rând, nu ştiu ca primăria să normeze numărul de locuri. Înţeleg că în special după tragedia de la Colectiv, numărul de locuri este normat de inspectorii ISU.

-Și atunci ce este cu aceste 80 de locuri?

- Acest număr de scaune este cerut de dânșii pentru a norma o taxă de mediu. În clubul Colectiv nu existau mai mult de 80 de scaune. Încă o dată, în declaraţie colegul meu Cătalin a spus clar, sunt 420 de mp pentru care solicităm autorizaţie și 80 de scaune. Cu un an înainte de tragedie noi anunţam poliţia pe adresa de mail oficială de existenţa unui eveniment identic cu cel din noaptea tragediei în care noi închiriam spaţiul către un organizator de evenimente, iar organizatorul urma să aibă un spectacol cu 600 de persoane.

- Și de ce aţi anunţat poliţia atunci?

- Am fost vizitaţi de un inspector de la poliţie în ideea că noi regmentări cereau din partea noastră să avem camere de supraveghere montate în club, să avem un contract cu o firmă de securitate.

- Vreau să vă întreb sincer dacă aţi dat vreodată bani?

- Nu. Înţeleg exact întrebarea dumneavoastră. Poate merg într-o direcţie în care unii vor judeca, dar oamenii care au ieșit în stradă în momentul colectiv au spus „corupţia ucide.” Nu există aşa ceva în cazul nostru, după cunoştiinţele mele nu...

- Dar vi s-a cerut vreodată?

- Nu. Când Cătalin a depus la primărie... Cum să vă spun? Poate că această autorizaţie de funcţionare este dată prea uşor, dar trebuie să vă gândiţi că taxa pentru a funcţiona un an în legalitate este 3000 de lei. Nu s-a pus niciodată problema de a plăti ceva în plus. Nu!

- Câţi oameni erau în club în seara de 30 octombrie?

- De doi ani de zile toată lumea vorbeşte de 400 de oameni. În expertiza Institutului Naţional de expertize Criminalistice, în urma vizionărilor imaginilor de pe camerele de supraveghere, constată un număr între 270 și 290. Nu pot spune cu precizie pentru că erau persoane care mai ieşeau, mai intrau, evenimentul fiind cu intrarea liberă.

- Și spuneţi că în alte seri au fost cinci, şase sute de oameni?

- Da. Da. Da. Categoric, dacă dimensiunile acestei tragedii sunt cum sunt la 290 de oameni te gândeşti cumva în urmă ce s-ar fi întâmplat la 600 de persoane.

- Aţi ştiut până în momentul tragediei sau chiar în noaptea aceea că nu sunteţi în regulă din punct de al siguranţei la incendiu?

- Categoric nu. Fără a încerca să înlătur partea mea de responsabilitate în toată tragedia asta, consider că ar trebui fiecare să răspundă pentru ce a făcut și pentru ce era în zona lui de competenţă. Inspectorii ISU care au verificat și au întocmit documente și au făcut instructajul angajaţiilor de la clubul Colectiv în vederea prevenirii incendiilor, erau inspectori la departamentul de autorizare și prevenţie. Adică... prevenţie și autorizare.. Nu altceva. Ma gândesc că dânșii erau primii specialişti care ar fi putut să spună dacă un burete era conform, dacă o ieșire este neconformă, dacă trebuie să faci ceva în aşa fel încât oamenii să fie în siguranţă în acel loc.

- În Colectiv era o singură ieșire...

- Da... Existau două ieșiri, una era blocată, pentru că a doua ieșire comunica cu alt club. Practic era... Cum să vă spun... comună.

- Dar dacă uşa aia ar fi fost deschisă...

- Nu ştiu să vă spun... Din punct de vedere al experţilor, dânșii spun că ar fi fost un pericol și mai mare pentru că în clubul Salsa, aflat perete în perete cu Colectiv, în seara tragediei erau alţi oameni. Probabil această uşă ar fi însemnat extinderea tragediei și în clubul alăturat. Eu înţeleg perfect că căile de acces pe care le aveam noi nu au fost suficiente, este clar pentru mine, dar spun că oameni care au studii de specialitate și care sunt avizaţi în a reglementa aceste lucruri au intrat, au ieșit pe aceleași uși, și nu o dată, de mai multe ori, nu au fost doar aceste controle, au fost și alte autorităţi care ne-au controlat în tot acest timp și nimeni nu a spus niciodată „Băi, aici la voi este o problemă, există un scenariu în care cineva poate să păţească ceva”. Nimeni, niciodată nu a spus asta.

- Și nu v-aţi pus problema?

- Nu, pentru că în momentul în care cineva care e specialist îţi spune: ești în regulă, îţi întocmeşte documente, îţi instruieşte personalul, completează teancuri de documente, nu-ţi pui problema „ştiţi eu consider că dvs nu faceţi bine ce faceţi”. Pentru că administratorul unei societăţi comerciale nu are o pregătire în domeniu. În fapt nu este o meserie în nomenclatorul de meserii. Ok... Sunt responsabilităţi, dar ce susţin eu este că pentru soluţionarea acestui dosar ar fi drept să judecăm fiecare responsabilitate în cadrul de competenţă al fiecărui participant la acestă tragedie.

Cred că dacă trecem uşor peste și organele care au atribuţii în a schimba ceva trec peste partea asta, consider că există un risc major ca incidente de genul asta să se întâmple din nou.

Aș vrea să vă citesc tot din această expertiză tehnico-judiciară: Instituţiile publice, primării, inspectorate pentru situaţii de urgenţă, inspectoratul de stat în construcţii nu au un rol activ în îndrumarea investitorilor pentru desfăşurarea diverselor lucrări și prevenirea încălcării normelor, acestea asumându-și, de regulă, doar rolul de control. Disfuncţiile majore care au condus la evenimentele la care face referire dosarul puteau fi prevenite în cazul în care fiecare instituţie dintre cele enumerate aveau rol activ în întocmirea unor proceduri clare și aplicabile la care să aibă acces orice persoană care doreşte să desfăşoare o activitate comercială într-un spaţiu ce urmează a fi construit sau reamenajat.

Noi am fost controlaţi, chiar de inspectorii de la departamentul de prevenţie. Dânșii au dispus nişte măsuri, au spus: „ştiţi un circuit nu este bun, ar trebui schimbat, montată un fel de siguranţă suplimentară”.

- Și aţi făcut asta?

- Da. Tot dânșii au spus că este o dicuţie mare pe tema extinctoarelor, au spus ar trebui să cumpăraţi extintoare. Sunt facturi în dosar care arată că noi am cumpărat extinctoare.

„Dacă lucrurile se opresc cumva în stadiul ăsta în care suntem după doi ani nu se va ști niciodată adevărul”

 

 

- Și totuși, în dosar scrie că au fost folosite foarte puţine extinctoare.

- Nu ştiu să vă răspund. Cineva ar trebui să desluşească toate aceste lucruri, dar eu vă spun că este factură, colegul meu Alin chiar după primele vizite ale pompierilor a achiziţionat aceste extinctoare.

- Dar ştiţi dacă extinctoarele erau la îndemâna oamenilor și au fost uşor de utilizat?

- Eu ştiu că erau răspândite cumva prin toată sala. Nu ştiu ce s-a întâmplat în momentele alea de panică, e clar că a fost disfuncţională toată partea asta de intervenţie.

- Pompierii au spus iniţial că nu ştiu de existenţa clubului Colectiv.

- Lucrul asta din nefericire este consemnat în rechizitoriu de către procuratură. Procuratura și în momentul în care a trimis acest dosar în instanţă consemnează un răspuns oficial al ISU prin care spune că nu avea cunoştinţă de existenţa clubului Colectiv. Este de notorietate în acest moment că ISU cunoştea de existenţa clubului. În primă fază ministrul de Interne de la acea vreme, domnul Oprea, și domnul Arafat au ieșit în noapte incendiului și în zilele următoare susţinând că ISU nu cunoştea de existenţa clubului. În timpul audierilor noastre, noi am spus mereu „ştiţi, noi am fost controlaţi și ni s-au întocmit documente”. Mai mult decât atât, planul de evacuare, de exemplu, a fost întocmit de aceşti oameni.

În acele momente, indiferent de ce am fi spus noi, direcţia anchetei era una și aceeași. După ce alţi administratori au ieșit public și au spus „vedeţi că oamenii aştia trei au dreptate, și noi am fost controlaţi de acceași inspectori”, DNA deschide un dosar și se îndreaptă spre acesti doi inspectori care au efectuat controlul.

ISU revine cu un comunicat și se delimitează total de cei doi, spunând că aceştia au venit în nume propriu în control și că şefii lor ierarhici nu cunoşteau activitatea dânșilor de control pe platforma Pionierul. Nu cred că există un om care să poată să creadă aşa ceva.

Cu aproximativ o lună înainte, organizatorul Emagic înştiinţează ISU la nivel de comandă, oficial, prin fax, că va organiza un eveniment la care aşteaptă 200 de persoane în clubul Colectiv și în etajul 1 al Fabricii pionierul.

Li se răspunde, „da e în regulă, cunoaştem”... Dânșii solicită și doi pompieri în cadrul evenimentului, li se spune „nu avem cum să vă trimitem, aveţi grijă ce se întâmplă”. În momentul în care avocatul, chiar în timpul unor audieri pe care le aveam în faţa procurorilor, a vrut să depună acest document, dovada fără nicio urmă de dubiu că ISU ştia de noi, procurorul, după ce și-a trecut privirea prin el a spus, „mda, depuneți prin registratură, nu mă deranjați acum”. Ulterior, după ce acest document a fost publicat de domnul Tolontan, același procuror îl suna pe avocatul meu să îi ceară acest document, între timp depus prin registratură.

Momentul în care domnul Arafat spune „am fost minţit” elucidează acest mister și spune clar că ISU a minţit când a spus că nu ştia de noi, nu erau în baza noastră de date. Am să spun asta încă o dată. Cred că am partea mea de responsabilitate în toată tragedia asta și mai cred că dacă lucrurile se opresc cumva în stadiul asta în care suntem după doi ani, nu se va şti niciodată adevărul, nu se va înţelege niciodată cum de s-a ajuns la o asemenea tragedie, discutând de ceva nemaiîntâmplat în România și n-o să înţelegem ce ar fi trebuit să facem să nu se producă.

- Una dintre acuzaţiile procuorilor este că aţi încurajat participarea unui număr foarte mare de oameni la concertul respectiv.

- Nu consider că am încurajat, categoric eu am greșit, am fost într-o eroare imensă, considerând că acel club nu are niciun fel de problemă din punctul asta de vedere. Noi nu am fost normaţi de nicio instituţie la un anumit număr de oameni, nu ne-a zis nimeni că putem funcţiona, dar că avem o capacitate limitată.

Această acuzaţie, că am permis și încurajat un număr mare de oameni, este luată din acest contract de închiriere. În contract, nu ca o condiţie a contractului, ci ca o modalitate de plată, se stipula că pentru un anumit prag de oameni există un anumit preţ al chiriei. Vedeţi, procurorii interpretează subiectiv acest contract de închiriere... nu ştiu... poate aşa e meseria lor, dar la fel mie mi se pare nedrept. Nimeni nu a spus în cadrul contractului: dacă nu vin 400 de oameni nu puteţi ţine evenimentul. Puteau să vină 50, 100, 400. În funcţie de câţi veneau, acest prag al chiriei scădea, dar asta nu era o condiţie a contractului. E clar că în acel spaţiu au fost prea mulţi oameni, nimeni nu poate să creadă altceva, pentru că avem tragedia în sine care vorbeşte, dar de ce dânșii aduc această acuzaţie suplimentară... Eu nu înţeleg prea bine acest „aţi încurajat”. „Aţi încurajat” mie îmi spune că am avut o intenţie, iar noi suntem acuzaţi de nişte fapte din culpă. Noi nu am ştiu ce număr de persoane suportă acestă sală pentru a nu pune în pericol viaţa nimănui. Nicio secundă nu am avut o percepţie clară, iar noi să încurajăm un număr mai mare decât ar fi trebuit acolo.

- Factorul declanşator al incendiului au fost acele artificii. Ştiaţi că vor fi montate în club?

- Nu, eu nu am avut cunoştinţă de acest lucru.

- Dar aţi fi permis utilizarea lor?

- Nu, și vă spun de ce. Sub acel burete exista un tavan fals din lemn. Și noi, cumva, ne-am gândit la acel tavan din lemn că ar putea fi...

- Bun, dar în club se și fuma. Teoretic se putea aprinde ceva și de la o ţigară.

- Este adevărat, doar că, vedeţi, îmi este foarte uşor după tragedie asta imensă să îmi imaginez scenarii de genul acesta. Doar că întorcându-mă înapoi nu aveam niciun reper care să mă facă măcar să îmi imaginez acest lucru. Am spus asta și în faţa judecătorului de drepturi și libertăţi, dacă aş putea să dau timpul înapoi, l-aş da și aş face ceva să nu se întâmple. Din păcate asta e doar o expresie a regretului, pentru că, continuând acest exerciţiu de imaginaţie, dacă aş da timpul înapoi, cu suma de cunoştinţe de atunci, nu aş putea schimba nimic. Pentru că nu ne-am imaginat niciodată, nici eu nici colegii mei, că aşa ceva se poate întâmpla. Continuând însă cu întrebarea dvs, eu nu am fost în club în ziua aia, dar colegul meu Alin a interzis folosirea acestora. Înştiinţat de unul dintre angajaţi, el s-a dus către oameni care montau aceste artificii și le-a spus: nu montaţi lucrurile astea aici. Asta este iar o parte peste care procurorii trec uşor și nu o iau în considerare.

- Dar firma de artificii este responsabilă în dosar...

- Este responsabilă, dar vedeţi, noi suntem acuzaţi că nu am oprit acel joc de artificii. Alin le-a spus, nu le montaţi, este riscant, iar artificierul fiind, încă o dată, un om avizat, de specialitate, în timpul meseriei lui, i-a spus că acele artificii sunt cu flacără rece.

Patron Colectiv: Procurorii au greșit când s-au grăbit să trimită dosarul în judecată

- Sunteţi judecaţi pentru ucidere și vătămare din culpă. Sunt două procese începute, pompierii într-o parte, voi, artificierii și responsabilii de la primărie în alt proces.

- Noi suntem trimiși în judecată fără a fi trimis, la doi ani de la tragedie, și pirotehnistul care a declanşat artificiile în seara respectivă.

- El a fost rănit și a fost introdus în anchetă mai târziu...

- Din punctul meu de vedere procurorii s-au grăbit, probabil în urma unei presiuni publice, să trimită dosarul în judecată, dar la doi ani după, acest pirotehnist nu este trimis. Eu nu am studii în domeniu, dar nu pot să nu mă întreb cum poate judeca un judecător fără omul care a aprins practic clubul. Sper că dosarul celor doi ofiţeri ISU va fi reunit cu aceste două dosare și sper că pirotehnistul va fi trimis în judecată în aşa fel încât în momentul în care se va judeca acest dosar judecătorul să poată să aibă în faţă toţi oamenii care sunt în momentul asta găsiţi responsabili pentru ce s-a întâmplat. Mai mult, revin, nu ştiu cum poate judeca un judecător fără a fi nici măcar anchetat constructorul, firma care a realizat lucrărille.

- Care va fi apărarea dumneavoastră? V-aţi gândit să pledaţi vinovat și atunci lucrurile ar fi, cel puţin din punct de vedere al etapelor procesului, mult mai simple?

- Nu mă gândesc din acest punct de vedere. N-am cum să mă gândesc altfel, sunt conştient, aşa cum v-am spus pe parcursul acestui interviu, că am partea mea de responsabilitate, dar aş vrea să fie definită corect și să înţeleg la sfârşit cu ce am greșit, unde era de competenţa mea să fac ceva și unde nu am făcut. Cred că asta ar trebui să își dorească toată lumea, să ştim când se va termina acest proces tot adevărul. Cum s-a putut întâmpla aşa ceva, ce oameni au greșit, ce instituţii au greșit. Vedeţi, eu mă refer la acest dosar până în momentul tragediei, dar el consider că are o parte destul de mare și după acest moment. Am observat în instanţă că sunt avocaţi ai părţilor vătămate care cer și introducerea și altor persoane și instituţii care au avut un rol post eveniment. Din punctul meu de vedere, în forma în care este acum, se judecă o parte din tot ce s-a întâmplat și sunt alte direcţii ale dosarului care sunt total neluate în calcul de procurori pentru că judecătorul judecă ce i s-a trimis spre judecată. Atâta timp cât procurorii nu închid celealte cauze, nu adună toţi oamenii, nu văd cum ar putea fi un prces echitabil.

- La ce vă aşteptaţi? Acuzaţiile care vi se aduc presupun pedepse de 15 ani de închisoare.

- Îmi doresc ca la finalul procesului toate lucrurile să fie clare. Și... da, înţeleg să îmi asum greşelile și voi fi pedepsit pentru ele, aşa cum va considera judecătorul, decizia va deveni definitivă dintr-un anumit punct și din acel punct... voi începe o pedeapsă. Consider că e tot ce pot să fac. În același timp, ce mă apasă este că nu văd până în acest moment o intenţie clară a celor care se ocupă de anchetă să ducă tot acest proces și toată acestă tragedie spre o lumină totală.

Ce i-ar spune unui părinte care și-a pierdut copilul în Colectiv

- Sunt părinţi, rude ale celor care au murit sau care au rămas schilodiţi pe viaţă care cer sume foarte mari de bani, despăgubiri de ordinul sutelor de milioane de euro. Vă gândiţi la lucrul asta și la ce aţi putea pierde din punctul ăsta de vedere?

- Din punct de vedere personal... Nu am ce pierde mai mult... Sunt un om absolut normal, nu am sume de bani, averi, case, mașini de lux sau tot ce s-a speculat imediat după incendiu. Mi se pare absolut normal ca părţile vătămate să ceară prejudicii.

- Ce i-aţi răspunde unui părinte pe care l-aţi putea întâlni pe stradă sau în sala de judecată dacă v-ar spune că și-a pierdut copilul din cauza dvs?

- Că îmi pare rău. Îmi cer iertare și regret că nu am ştiut să fac ceva în aşa fel încât tragedia să nu se întâmple. Mai mult de atât... ce să îi spun... Nu am pretenţia că înţeleg durerea prin care trec oamenii care au pierdut oameni acolo...

- S-a schimbat ceva în România în perioada asta?

- Cred că anumite lucruri s-au schimbat, cel puţin la nivel de percepţie, ne punem alte întrebări și societatea vede altfel lucrurile vizavi de toată partea asta de securitate la incendiu. Oamenii au învăţat să își pună întrebări, dacă un loc e sigur, dacă nu e sigur, dar ce cred că nu s-a schimbat este atitudinea autorităţilor, legislaţia, pregătirea oamenilor pentru asemenea accidente nu s-au schimbat. Și aici exemplele sunt clare. Evenimentul din clubul Bamboo, evenimentul de la azilul de bătrâni care e extrem de recent. Astea nu se pot schimba până când instituţia care are rolul detrminant de a ne proteja pe noi toţi de astfel de evenimente nu înţelege că rolul ei de prevenire a fost și rămâne unul nul.

- În aceşti doi ani care au trecut de la tragedie nimeni nu v-a auzit vorbind. Deloc.

- La început nici nu aş fi putut să vorbesc, nu am înteles mult timp ce s-a întâmplat. Pe măsură ce timpul a trecut s-au strâns lucrurile de care vorbim acum. Am crezut mereu că o declaraţie, un interviu, ar putea răni familiile și aşa destul de rănite și sper că în interviul ăsta nu i-am lezat cu absolut nimic. Vorbesc acum pentru că nu văd sub nicio formă lucrurile îndreptându-se, adică nu văd o dorinţă reală de a se înţelege ce s-a întâmplat la Colectiv și de a se distribui responsabilităţile corect, în aşa fel încât restul societăţii, care nu este afectată de acest eveniment, să înţeleagă și să schimbe anumite lucrurile făcând un al doilea Colectiv o experienţă irepetabilă.