Experiment Digi24. Cum s-ar descurca un turist care ar veni la București la Euro 2020

Data publicării:
romania gara buruieni

Adrian Mutu, director general al echipei Dinamo, a ieșit optimist, miercuri, de la întâlnirea cu oficialii Guvernului, care promit că stadionul Ştefan cel Mare va fi modernizat. Reconstrucţia arenei este unul din obiectivele României pentru a putea găzdui meciuri din Campionatul European de Fotbal din 2020. România şi-a luat însă, şi alte angajamente pentru Euro 2020. Printre ele, linia de metrou până la Aeroportul Otopeni şi Autostrada Bucureşti - Arad. Cu trei ani înainte de primul meci, situaţia nu e încurajatoare: metrou până la Aeroportul Otopeni nu există, Autostrada Bucureşti - Arad nu e gata, iar lucrările la stadionul Dinamo sunt blocate. Reporterul Digi24 Toma Petcu a încercat să afle cum stau lucrurile.


După ce ai pus piciorul în aeroportul Otopeni, ai două variante să ajungi în oraş: fie iei un taxi, fie un atutobuz RATB.

Toma Petcu, reporter Digi24: „Pe panoul din faţa noastră avem un indicator care ne arată cum ajungem la autobuz, autobuz care ar trebui să ne ducă în Centru. Nici vorbă însă de tren, cum am putea să ajungem la tren, haideţi să încercăm să ajungem la autobuz cel puţin”.

***

„Să încercăm să găsim un loc, este ceva mai complicat, deja sunt oameni care stau în picioare. Vom călători şi noi în picioare până în centrul Capitalei, asta este!”

Teoretic, din oraş la aeroport poţi ajunge şi cu trenul. Se dovedeşte a fi însă o călătorie cu final imprevizibil. Grijulie, doamna de la casa de bilete ne dă un sfat:

- Rugămintea mea este, s-ar putea să fie o Săgeată, să vă urcaţi în primul vagon, că nu avem... nu este bună coborârea şi... 15 lei şi zece bani.

- Cum adică nu e bună coborârea!?

- Deci să nu coborâţi... Să coborâţi mai bine, vă urcaţi în primul.

- Adică nu aveţi peron acolo sau cum!

Dă din cap afirmativ.

La un moment dat trenul opreşte într-un câmp şi ni se spune că aici trebuie să coborâm.

Toma Petcu, reporter Digi24: „Este practic o platformă, o bucată de beton lungă de aproximativ 100 de metri. Undeva în capăt are un adăpost pentru ploaie şi câteva scaune. Probabil mari iubitori de natură, cei de la CFR au lăsat vegetaţia să se întindă peste marginea peronului, se poate observa acest lucru cu uşurinţă şi este destul de greu în momentul în care cobori din tren... calci direct pe aceste plante”.

- Şi aici, încotro?!

- În direcţia aceea, undeva jos, uitaţi se mişcă ceva acolo. Aici, în spate.

- Mulţumim frumos!

Trenul merge mai departe înspre Slobozia, noi trebuie să mergem pe această pasarelă să căutăm microbuzele.

- Bună ziua, pentru aeroport, cu dumneavoastră?!

- Poftiţi, poftiţi!

Pornim pe un drum neasfaltat din localitatea Otopeni.

- Şi de aici până la aeroport cât facem?

- Cinci minute.

- A, aşa repede... Cinci minute.

Dacă lucrurile nu se mişcă rapid, aşa vor călători zecile de mii de suporteri de la Euro 2020.

Angajamentele luate în faţa UEFA nu sunt realiste nici măcar pentru autorităţi.

„În situaţia în care lucrările încep aşa cum ne-am propus, din semestrul II 2017, în semestrul II 2021 vom circula cu metroul până la Aeroportul Otopeni”, spunea Martin Aldea, directorul Metrorex, în octombrie 2016.

Cât priveşte extinderea căii ferate... sigur este nevoie de o minune.

„Cred că trebuie să conştientizăm cu toţii că este un moment când totul este pus pentru ţara aceasta şi trebuie să ne luam angajamentul pentru a nu ne facem de râs. (...) În cel mai nefercit caz, o să închidem o bandă doar pentru autocare, în ziua meciului, de la Otopeni în centrul Bucureştiului”, spune Marius Dunca, ministrul tineretului și sportului.

Autorităţile trebuie să modernizeze şi patru stadioane din Capitală: Dinamo, Rapid, Steaua şi cel de la Arcul de Triumf. Şi aici există un blocaj.

Probabil nicio treabă românească nu se face fără un scandal mai mic sau mai mare. Nicolae Badea, cel care administrează în acest moment stadionul Dinamo, nu vrea să îl cedeze statului român, astfel încât să fie modernizat. Dacă stadionul nu ajunge în posesia statului român, nu se poate realiza investiţia, pentru că se consideră că se investesc bani într-o proprietate privată, lucru interzis de lege, explică Toma Petcu, reporter Digi24.

România ar trebui să termine şi autostrada Bucureşti - Arad.

„Autostrada? Să spun aşa, nu o să avem nicio şansă să terminăm autostrada, dar proiectele aste încep. Şi, vă pot spune că, după încheierea Euro 2020 rămânem cu o infrastructură. Dacă nu aveam angajamentele astea, poate nici nu ne mobilizam să le ducem la bun sfârşit”, declară, cu sinceritate, ministrul tineretului și sportului, Marius Dunca.

Alte comentarii sunt de prisos.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri