Familia Regală a făcut publică prima imagine de la rugăciunea pentru Regele Mihai

Data actualizării: Data publicării:
familia regala

Şefa Casei Regale, Principesa Margareta, a ajuns marţi, la Aubonne, în Elveţia, la reşedinţa privată a Majestăţii Sale, unde în zilele următoare sunt aşteptaţi şi ceilalţi membri ai Familiei Regale pentru a participa la ceremoniile care vor fi organizate pentru comemorarea Regelui Mihai. De asemenea, la ceremoniile din România este aşteptă şi Irina Walker, fiica regelui aflată în Statele Unite, anunţă TVR, citat de News.ro.

Marţi seară, a fost rostită o rugăciune de către IPS Mitropolitul Iosif. Programul funeraliilor Regelui Mihai au fost anunțate astăzi, de către Casa Regală.

"Aseară, 5 decembrie 2017, la reşedinţa regală privată de la Aubonne (Elveţia), a fost rostită prima rugăciune de către IPS Mitropolitul Iosif, asistat de un preot ortodox de la Mitropolia Europei Occidentale şi de patru maici. Au fost prezenţi Margareta Custodele Coroanei, Principele Radu şi Principesa Maria. Vor fi rostite rugăciuni în fiecare seară la reşedinţa regală, până duminică, 10 decembrie 2017", anunţă Casa Regală, care publică și o imagine de la ritualul de rugăciune.

Potrivit corespondentului TVR, în zilele următoare vor ajunge în Elveţia şi celelalte fiice ale Regelui Mihai - Principesa Elena şi Principesa Sofia, Principesa Maria aflându-se deja la Aubonne.

La funeraliile din România va participa şi fiica aflată în Statele Unite, Irina, care a fost absolvită de orice vină după ce a avut probleme în justiţie în anii trecuţi, probleme în urma cărora şi-a pierdut titlul de principesă. La evenimentele din Elveţia, vor fi prezenţi şi cei care nu pot veni la funeraliile din România.

Familiei Regale i-a fost dificil să găsească o biserică ortodoxă pentru că Majestatea Sa este ortodox şi a ţinut să-şi păstreze religia poporului chiar şi în exil, a precizat corespondentul TVR.

Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi adus miercurea viitoare în ţară şi transportat la Castelul Peleş, pentru două zile. Sicriul va fi adus apoi la Bucureşti. Funeraliile vor avea loc sâmbătă, pe 16 decembrie, la Curtea de Argeş. Principelui Nicolae nu i se va interzice participarea la funeralii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri