Sari la conținut

Fiscul îl execută silit pentru a șasea oară pe românul cu cele mai mari datorii la stat

Primarul sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, este executat silit de ANAF pentru a șasea oară, în scopul recuperării sumei de 51 de milioane de euro pe care firmele omului de afaceri o datorează statului român, scrie Profit.ro.

ANAF va scoate la licitație zeci de apartamente și terenuri, dar și aproximativ 700 de locuri de parcare din Popești Leordeni și Voluntari, toate aparținându-i lui Robert Negoiță.

Robert Negoiță a mai fost executat silit de ANAF și în anul 2011, dar și de trei ori în 2015 și o dată în 2016. Atunci, i-au fost vândute apartamente, vile, locuri de parcare și terenuri, anunță ziare.com.

ANAF a publicat anul trecut lista cu românii care au datorii mai mari de 1.500 de lei către stat. Pe această listă se regăsesc 187.230 de contribuabili care au datorii care totalizează 3,4 miliarde lei. Dintre ei, 14 persoane au de dat statului între 10 şi 232 de milioane de lei.

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, deschide lista cu o datorie de peste 232 de milioane de lei.

Robert Negoiță, cercetat într-un dosar de evaziune fiscală

Robert Negoiță a fost audiat la DNA anul trecut, într-un dosar de evaziune fiscală, în care procurorii DNA îl acuză că, în perioada 2005 – 2009, a construit, în vederea vânzării, trei ansambluri rezidențiale formate din vile și blocuri de locuințe și locuri de parcare, situate în București, în orașul Voluntari și orașul Popești Leordeni.

Începând din luna decembrie 2005, a început vânzarea imobilelor pe măsura finalizării acestora, fără a declara organelor fiscale teritoriale activitatea economică desfășurată și fără a achita obligațiile fiscale ce-i reveneau.

În perioada 10.01.2006 – 13.07.2009, Robert Negoiță a efectuat un număr de 1.250 de tranzacții imobiliare, constând în vânzări de construcții și teren aferent construcțiilor, activități din care a obținut venituri în sumă de 364.714.645 lei.

Pe de altă parte, actualul edil al Sectorului 3 a luat măsuri active de comercializare a locuințelor construite în cele trei ansambluri rezidențiale prin mijloace similare unui prestator de servicii sau comerciant, activitatea pe care a desfășurat-o este calificată ca activitate economică, pentru care exista obligația plătirii de TVA către buget, arată procurorii.

Pentru a evita plata obligațiilor fiscale aferente veniturilor realizate, Robert Negoiță a folosit un procedeu ingenios prin care cheltuielile cu realizarea imobilelor, în nume propriu, au fost evidențiate contabil și declarate fiscal de societățile pe care le administra, însă veniturile nu au fost evidențiate. Prin urmare, raportat la cele trei ansambluri rezidențiale, Robert Sorin Negoiță nu a declarat activitatea economică prestată ca persoană impozabilă în scopuri de TVA, au arătat procurorii anticorupție.