Sari la conținut

GALERIE FOTO. Peisaj dezolant după urgie | Care este starea răniților

Peisaj dezolant în campingul din Bulz, după furtuna violentă de aseară. 11 arbori au căzut la pământ, peste maşini şi corturi, iar rădăcinile acestora au lăsat în urmă adevărate cratere. Din cele 16 victime, şapte mai sunt încă în spital, iar cinci dintre ele sunt copii. Cel mai grav este cazul unui bărbat internat pe secţia ATI a Spitalului Judeţean din Oradea.

10

La lumina zilei, zona lovită de urgia de la Bulz arată înfricoșător. 11 plopi de dimensiuni impresionante, unii cu diametrul de peste un metru şi jumătate, aflaţi pe malul Crișului Repede, au fost smulși cu tot cu rădăcini. Pe lângă ei, zac maşini răsturnate.

În zonă au rămas corturi rupte de furtună şi obiecte personale. Unii turişti au înnoptat la pensiuni din zonă şi au revenit dimineaţa să-şi recupereze lucrurile.

Şi mobilizarea de forţe a fost impresionantă. După activarea planului roşu de intervenţie, spre Bulz au plecat toate echipajele SMURD Bihor, speciale de descarcerare şi transport, dar şi trei echipe din Cluj.

"Inspectoratul a totalizat un număr de 19 autospeciale la locul intervenţiei", a declarat colonelul Sorin Caba, şeful ISU Crişana. "De la faţa locului s-au dat telefoane, în condiţiile în care ploaia era violentă, semnalul era slab, ca atare nu au reuşit niciunul dintre cei de acolo să ne comunice practic ce s-a întâmplat."

Echipajelor ISU, care au totalizat 60 de militari şi personal medical, li s-au adăugat echipe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, Inspectoratului de Poliție Județean și al Inspectoratului Județean de Jandarmi.

Când au ajuns la Bulz, salvatorii au găsit bărbat de 37 de ani decedat. Maşina în care se adăpostise a fost strivită de un copac. Persoana aflată alături de el, în maşină, a scăpat şi a fost preluată de echipele de salvare.

7

"Nu am avut surpriza de a avea persoane care să nu se regăsească în camp sau în tabăra alăturată. A fost şi o şansă faptul că la acea oră încă nu erau toţi cei care erau campaţi în zona arborilor la corturi, cu siguranţă victimele ar fi fost mult mai numeroase", susţine şeful ISU Crişana.

Chiar şi aşa, 16 persoane au fost rănite. E vorba de turişti veniţi din Bucureşti, Arad, Timiş şi Bihor. 12 dintre victime au fost aduse la Spitalul Judeţean din Oradea, unde au fost chemaţi de acasă medicii şi asistentele de pe toate secţiile. O persoană aflată în stare gravă, cu o lovitură la cap, a fost operată de urgenţă, iar prognosticul este rezervat.

"Încă cinci victime cod galben cu traumatisme craniene, cu traumatisme toraco-abdominale, toți fiind echilibrați și stabili hemodinamic și respirator. Șase victime cod verde cu contuzii ușoare", a precizat dr. Alexandru Mateoc, medic specialist UPU Bihor.

În această dimineaţă, au mai rămas în spital şapte victime, printre care un minor de 15 ani.

Din această seară până miercuri, Bihorul intră sub cod galben de furtuni. Acesta este valabil pentru tre sferturi din ţară.

Reporteri: Anca Deac, Bogdan Costea, Bianca Firezar
Operatori: Constantin Gheorghiţă, Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş | Foto: ISU Crişana şi Anca Deac