Giurgiu: Copil de 11 ani dispărut, căutat de polițiști și scafandri

Data publicării:
masina de politie_fb

Polițiștii și scafandrii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu caută joi în apropierea comunei Gostinu, în apele Dunării și, respectiv, în pădurea din zonă un băiat în vârstă de 11 ani care, după ce cu o zi în urmă a plecat cu vacile pe câmp, a dispărut, fiind posibil să se fi înecat, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).

'Miercuri seară, Poliția municipiului Giurgiu a fost anunțată de un bărbat, prin 112, că un minor în vârstă de 11 ani a plecat de dimineață cu vacile, iar după-amiază nu a mai răspuns la telefon și nu a putut fi găsit. La fața locului s-au deplasat echipaje de polițiști și scafandrii de la ISU Giurgiu care au început căutările atât pe apă, în zona canalului de irigații și la fluviul Dunărea, cât și pe uscat, în pădurea din vecinătatea fluviului. În urma acestora, hainele copilului și telefonul mobil au fost găsite pe un ponton în zona unui canal de irigații ce este cunoscut în sat ca stația plutitoare, iar copilul nu a fost găsit", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache.

Căutările au fost întrerupte pe timpul nopții, iar în această dimineață polițiștii și scafandrii se află din nou la fața locului pentru a-l căuta pe minor.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a reieșit că miercuri, la orele prânzului, copilul a fost vizitat de mama sa, care i-a adus mâncare, iar după ora 14.30 acesta nu a mai răspuns la telefon. Anchetatorii presupun că băiatul a intrat în apă să se răcorească și nu a mai putut ieși la mal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri