Sari la conținut
News Alert

Câini antrenați pentru depistarea drogurilor și a explozibililor, la Untold și la Electric Castle

Lucrătorii de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca vor folosi câini antrenați pentru depistarea drogurilor și a explozibililor la festivalurile Untold și Electric Castle, la care sunt așteptați sute de mii de participanți.

shutterstock_363364910

Foto: Shutterstock

"Vom lua măsuri în vederea desfășurării în condiții depline de siguranță a celor două festivalului, Electric Castle și Untold, prin pregătirea personalului, animalelor de serviciu, a mijloacelor necesare. S-au făcut, deja, recunoașteri la fața locului, împreună cu organizatorii, pentru asigurarea dispozitivelor necesare în vederea desfășurării în condiții de siguranță a celor două manifestări. Vom avea la cele două festivaluri șase câini din dotarea celor două unități de jandarmi din Cluj-Napoca, special antrenați pentru depistarea drogurilor și explozibilor, la care se vor adăuga alți câini din dotarea IPJ, dar și câini aduși de la Centrul Chinologic al MAI de la Sibiu', a declarat, marți, într-o conferință de presă, comandantul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, Sebastian Clițan, citat de Agerpres.

El a mai spus că la Untold ordinea va fi asigurată de peste 100 de jandarmi zilnic, iar la Electric Castle, de 60 de jandarmi zilnic.

Festivalul Electric Castle se va desfășura în perioada 12-16 iulie la Castelul Banffy din comuna Bonțida, iar Festivalul Untold va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 3-6 august.

La Untold sunt așteptați peste 60.000 de participanți zilnic, iar la Electric Castle, peste 25.000 de persoane zilnic.