200.000 de euro mită pentru eliberarea lui Bercea Mondial

Data publicării:
carmen eugenia marinescu

Carmen Eugenia Marinescu a fost adusă de procurori la sediul DNA Craiova luni dimineaţă. Mai bine de trei ore a dat explicaţii în legătură cu denunţul pe care familia lui Sandu Anghel l-a făcut împotriva ei.

Judecătoarea este acuzată că ar fi luat mită 200.000 de euro pentru a-l elibera pe Sandu Anghel. Acesta fusese arestat preventiv în 2011 pentru tentativă de omor calificat după ce şi-a înjunghiat nepotul. Cererea de eliberare a ajuns atunci la Carmen Eugenia Marinescu, iar aceasta a admis-o.

Banii ar fi ajuns la magistrat prin intermediul unui avocat din Baroul Olt, în două tranşe.

Procurorii DNA spun că judecătoarea, cu banii pe care i-a primit ca mită, și-a cumparat trei terenuri: unul în Băile Olănești, unul în localitatea Corbu din Constanța și unul în Slatina, dar și o casă. Doar unul dintre terenuri este trecut în declaraţia de avere, iar un altul e trecut în patrimoniul magistratului sub formă de donație.

Achiziţiile au fost făcute de soţul judecătoarei care a încercat să ascundă astfel urma banilor. Atât el, cât şi avocatul care le-a adus banii au fost arestaţi încă de la sfârşitul săptămânii trecute pentru 30 zile.

Potrivit declaraţiei de avere, Carmen Marinescu are un apartament în Slatina, trei terenuri, dintre care două în localitatea Potcoava, Olt, iar unul în Slatina, o Dacia 1310 și un VW Passat.

Carmen Marinescu este preşedintele Tribunalului Olt din ianuarie 2015.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri