28 de aleși locali, pe lista neagră a ANI

Data publicării:
integritate eu agentia nationala de integritate ani

 

Primarul orașului Horezu Ilie Fârtat s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 iulie 2012 – 01 martie 2016.

În cazul lui Nică Micu, primarul comunei Vidra, ANI a constatat că se află în conflict de interese primar.

În calitate de primar a încheiat la datele de 19 septembrie 2008 şi 05 noiembrie 2010, două contracte de asistență juridică cu Cabinetul individual de avocatură „Amariutei Valentin”prin avocat Amariutei Valentin (avocat care l-a reprezentat în instanță pe Micu Nică, în calitate de persoană fizică) în vederea reprezentării în instanţă în dosarele în care este parte Autoritatea Publică Locala Vidra, Consiliul Local Vidra şi Primăria comunei Vidra precum şi şase contracte de prestări servicii/lucrări cu Tofan Adrian Florin, personă care a deținut calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei comunei Vidra până la data de 17 noiembrie 2011”, se arată în comunicatul ANI.

Primarul comunei Poiana Vadului, Ilie Avram, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada iunie 2012 – ianuarie 2014.

De asemenea, primarul comunei Lisa, din județul Teleorman, Daniel Sorin Băcanu se află în conflict de interese penal, conform ANI.

În perioada exercitării mandatului, a semnat în calitate de primar un contract de concensiune cu Asociația Crescătorilor de Animale Lisa, asociație în cadrul căreia a deținut calitatea de membru asociat și Președinte”, se arată în comunicatul ANI.

ANI a stabilit că și primarul comunei Gruiu, din județul Ilfov, s-a aflat în stare de incompatibilitate. Ion Samoilă a fost incompatibil în perioada 20 septembrie 2010 – 23 ianuarie 2014. 

Lista cu toți aleșii la care ANI a găsit nereguli poate fi consultată AICI

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri