Sari la conținut

Legile justiției. Șefa ICCJ: „Au fost mințiți oficialii de la Bruxelles? Suntem mințiți noi?”

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, a afirmat joi că a aflat din presă că oficialilor de la Bruxelles li s-au prezentat alte propuneri legislative legate de modificarea legilor Justiției.

tarcea bun

Foto: Agerpres

Îmi pun următoarea întrebare: Suntem siguri asupra căror legi suntem noi chemați astăzi să ne dăm avizul? Pun această întrebare pentru că noi suntem sesizați cu trei propuneri parlamentare în ceea ce privește modificarea legilor 303, 304 și 317 și am aflat recent, din presă din păcate, că în urmă cu vreo două zile oficialilor de la Bruxelles li s-au prezentat și li s-a cerut punctul de vedere sau, mă rog, au fost supuse dezbaterii alte propuneri legislative. În aceste condiții stau și mă întreb: există dialog, există transparență, există colaborare inter-instituțională de bună credință? (...) Au fost mințiți oficialii de la Bruxelles? Nu știu, îmi pun întrebarea, suntem mințiți noi?”, a declarat Cristina Tarcea, în cadrul ședinței plenului CSM.

În replică, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a precizat că proiectul asupra căruia CSM trebuie să dea aviz este cel primit de la Comisia special constituită.

„Ce știu eu este următorul lucru: că avizul pe care Consiliul Superior al Magistraturii este chemat să-l dea este aviz pe proiectul de lege și proiectul de lege este cel pe care CSM l-a primit de la Comisia special constituită. Acea comisie și-a însușit proiectul inițiat la nivelul Ministerului Justiției, că și l-a însușit cu modificări mai multe sau mai puține, mai profunde, mai bune sau mai rele - este deja o altă discuție. Prin urmare, CSM are pe masă, spre analiză, spre examinare, spre avizare pozitivă sau negativă, proiectul primit de la Comisia special constituită. Discuții în spațiul public sunt multe, chiar și cea pe care astăzi o purtăm aici în condițiile în care publicitatea este asigurată”, a răspuns Tudorel Toader.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii discută joi propunerile legislative de modificare a legilor Justiției primite de la Camera Deputaților.

Joi, Călin Popescu Tăriceanu a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la unele opinii exprimate public de către Cristina Tarcea, șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție.