Sari la conținut

Adrian Duicu și Ștefan Ponea, trimiși în judecată

Adrian Duicu este acuzat de procurorii DNA că făcea trafic de influență chiar din cabinetul premierului. Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, trimis în judecată pentru opt infracțiuni de corupție, se află deja în arest preventiv.

Alături de Adrian Duicu și Ștefan Ponea au mai fost trimise în judecată alte șase persoane, inclusiv jurnalistul Andrei Bădin.

Anchetatorii susţin că şeful Poliţiei Judeţene Mehedinţi, Constantin Ponea, ca să fie sigur că rămâne în funcţie, i-ar fi cerut ajutorul lui Adrian Duicu. Acesta ar fi luat legătura cu Doru Dumitrescu, adjunct al secretarului de stat din MAI Anghel Andreescu, care ar fi intervenit apoi la şeful Poliţiei, Petre Tobă. Iar Constantin Ponea ar fi primit o ofertă de promovare.

Adrian Duicu şi-ar fi folosit influenţa şi pentru promovarea Elisabetei Ponea, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, într-un post din Parchetul General sau DNA.

Interceptările din dosar arată că Adrian Duicu l-a sunat pe şeful organizaţiei judeţene de tineret a PSD, Adrian Bădescu, iar acesta urma să apeleze la Vlad Stoica, şeful cancelariei premierului. Anchetatorii susţin că CV-ul soţiei şefului IPJ Mehedinţi trebuia să ajungă la Victor Ponta, iar principala dovadă ar fi că în septembrie 2013 ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a propus-o pe Elisabeta Ponea la conducerea Secţiei Judiciare a DNA, spun anchetatorii.

Intervenţiile în favoarea familiei Ponea ar fi fost făcute, spun procurorii, pentru ca Adrian Duicu să obţină o decizie favorabilă în litigiul împotriva Agenţiei de Integritate. Cazul era pe rolul Curţii de Apel Craiova, la secţia condusă de sora lui Ştefan Ponea. Judecătorul de caz a fost audiat la DNA şi le-a spus procurorilor că soluţia pe care urma să o pronunţe în dosar, favorabilă şeful CJ Mehedinţi, era cunoscută de colegii săi.

De asemenea, baronul PSD le cerea jurnaliştilor de pe plan local să intervină pentru a intimida o echipă de control trimisă de Ministerul de Interne, spun anchetatorii. Din interceptările de la dosar reiese că Adrian Duicu le ordona ziariştilor din Mehedinţi să dea telefoane în numele unor televiziuni centrale de ştiri.