Sari la conținut

Amenzi de milioane de euro într-o săptămână

În această perioadă, traficul rutier a fost supravegheat, inclusiv din aer, 24 de ore din 24. În doar o săptămână, agenţii de la sol au suspendat aproape 5.000 de permise de conducere şi au amendat peste 20 de mii de şoferi care au încălcat legea.

comisar-şef George Grigore, Direcţia Rutieră: În aceste zile numărul de poliţişti a fost suplimentat cu peste 11.000. Ordine publică, rutieră, poliția transporturi, investigarea fraudelor şi ordine publică. Vreau să le recomand şoferilor să respecte regimul legal de viteză, să poarte centura şi să respecte indicaţiile poliţiştilor. Traficul va fi foarte aglomerat.

Poliţiştii au făcut verificări şi în târgurile de animale din toată ţara. Au descoperit o mulţime de porci vii fără documente şi sute de kilograme de carne transportată în condiţii improprii. Vânzătorii au fost amendaţi, iar marfa confiscată.

Probleme similare au fost găsite şi în pieţele din Capitală. Spre exemplu, în duba unui bărbat din Maramureş au fost descoperite zeci de kilograme de şuncă, tobă şi lebăr. Autorităţile s-au asigurat că aceste produse tradiţionale nu vor ajunge pe mesele de Crăciun ale oamenilor. Pentru că aveau suspiciunea că sunt expirate, alimentele au fost distruse.

Poliţiştii au descins şi în depozitele din toată ţara, unde au confiscat sute de kilograme de produse lactate cu probleme şi sute de baxuri cu băuturi contrafăcute. În plus, patronii au primit amenzi usturătore, iar unii s-au ales chiar cu dosare penale.

Au fost controlaţi şi comercianţii de brazi. Pomii de Crăciun fără acte de transport au fost confiscaţi, iar cei care îi vindeau la negru au fost amendaţi cu câteva mii de lei fiecare.

În zilele următoare vor fi verificaţi comerciaţii din staţiunile turistice, iar pe timpul nopţii se vor înmulţi filtrele pentru depistarea celor care consumă alcool înainte să urce la volan. Misiunea de sărbători a poliţiştilor se va încheia pe 3 ianuarie.