Sari la conținut

Andrei Chiliman, suspendat din funcția de primar al sectorului 1

Andrei Chiliman: Nu am dreptul două luni, deocamdată, să rămân, să fiu primar. Şi o să se ocupe colegii mei pe perioada asta.

Reporter: Dar vă gândiţi la o demisie?

Andrei Chiliman: Nu există niciun fel, nu există demisie, nu există absolut nimic. Staţi liniştiţi.

Reporter: Au ajuns bani şi la PNL?

Andrei Chiliman: Eu vă spun că nu au existat bani. Punct.

Magistraţii instanței supreme au decis aseară că Andrei Chiliman va fi cercetat sub control judiciar, deși procurorii DNA ceruseră arest preventiv. În faţa magistraţilor, Andrei Chiliman a susţinut că este nevinovat.

Tot măsura controlului judiciar a fost luată şi pentru ceilalţi suspecţi din dosar - Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, Ioana Costescu, consilierul personal al primarului şi consilierul local Ion Brad. Potrivit anchetatorilor, edilul de la Sectorul 1 şi apropiaţii săi ar fi cerut comisioane din contractele pe bani publici ale primăriei.

După ce ordonanţa de reţinere pe numele său a expirat, Andrei Chiliman s-a dus direct acasă pentru a aştepta decizia judecătorilor privind cercetarea sa in stare de libertate ori în arest.

Reporter: Aţi dat bani proveniţi din şpagă Partidului Naţional Liberal?

Andrei Chiliman: Nu.

Pe primar îl contrazic procurorii, care spun că mita era primită chiar în sediul PNL sector 1.

Plata "comisionului" se făcea foarte discret, de regulă fiind acceptate doar predările de bani în numerar, în locaţii stabilite de către Vlad Moisescu - ca de exemplu sediul PNL Sector 1 din Bulevardul Bălcescu”, susțin anchetatorii.

Nu doar sediul PNL apare în actele procurorilor ci şi locul de muncă al edilului - primăria sectorului 1. Când Andrei Chiliman nu era la birou, banii ajungeau la consilierul acestuia, Vlad Moisescu, în biroul din Primăverii.

Procurorii spun că Vlad Moisescu, un apropiat al primarului Andrei Chiliman, era capul grupării infracţionale din care face parte şi edilul. Vlad Moisescu ar fi avut relații și la nivel guvernamental.

„Activitatea lui Moisescu Vlad nu s-a limitat la nivelul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, ci s-a extins şi la nivelul Guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu, în sensul că exercita acte de trafic de influenţă determinând angajarea unor funcţionari de rang înalt”, spun procurorii.

Adică numea pe cine voia atunci când avea nevoie. Şi nu pe gratis, spun procurorii, ci în schimbul unor sume de bani ori servicii. În faţa celorlaţi însă, făcea pe lupul moralist:

MOISESCU VLAD - Ce faci, SEBILICĂ?

GHIŢĂ SEBASTIAN - Ce să fac, mă uitam la ROMÂNIA TV cum arată ăştia şpăgile lu' Diacomatu' şi mă minunam şi eu.

MOISESCU VLAD - Aoleu!

GHIŢĂ SEBASTIAN - Câţi bani… Câţi bani au putut să ia ăştia.

MOISESCU VLAD - Ce urât, mă! Ce urât! Ce urât! E groaznic!

GHIŢĂ SEBASTIAN - Nesimţiţii pământului!

MOISESCU VLAD - Ei, na!

Nu este singura legătură pe care o fac anchetatorii între gruparea Chiliman şi Sebastian Ghiţă.

Au existat situaţii, ca de exemplu Romprest, în care Vlad Moisescu solicita ca parte din procentul stabilit de 10%-15% să fie plătită prin achitarea contravalorii unor servicii de publicitate către B1, România TV şi alţi furnizori de media, prin care în realitate îşi asigura protecţie, cât şi lui Chiliman Andrei şi Ioana Costescu”, le-a spus un martor procurorilor.

Anchetatorii arată că afacerile ilegale din primăria sectorului 1 erau gestionate de Vlad Moisescu înainte ca Andrei Chiliman să ocupe fotoliul de primar. Martorii din dosar povestesc că edilul sectorului 1 a primit indicaţii clare din prima zi de muncă, şi anume să încheie contracte publice cu compania controlată de fraţii Horpoş, Straco Group SRL.

Apoi au început să apară şi alte companii mari dispuse să plătească pentru a câştiga lucrări publice în sectorul 1. Aşa se face că în decurs de patru ani, comisioanele plătite de administratorii acestor firme s-au dublat, de la 7 la 15 la sută.

Procurorii spun că mita încasată pentru contractele acordate cu dedicaţie era împărţită de primar cu complicii săi. 30 la sută din sumele obţinute ar fi ajuns la Andrei Chiliman, care, potrivit procurorilor, garanta favorizarea firmelor.

La Vlad Moisescu ajungeau 15 procente din mită. Acelaşi procent îl încasa şi Ioana Costescu, consiliera personală a lui Andrei Chiliman, în timp ce zece procente ajungeau la PNL Sector 1.

Şi Ion Brad, consilier local, primea tot 15 la sută.

Restul de 15 procente din totalul mitei, spun procurorii, erau fosite de Andrei Chiliman şi complicii săi pentru a cumpăra tăcerea diverşilor funcţionari din primărie, prinşi în angrenajul aprobării contractelor.

Ancheta în acest dosar a început cu reţinerea cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, acuzat de deturnare de fonduri europene.

Alături de el sunt cercetaţi deputaţii Sebastian Ghiță şi Vlad Cosma şi tatăl acestuia, preşedintele suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma. Apoi cercetările au fost extinse şi mai mulţi oameni de afaceri au fost puşi sub acuzare. Printre ei şi Gheorghe Boeru, unul dintre beneficiarii de contracte cu primăria sectorului 1. Este unul din denunţătorii lui Andrei Chiliman.