Andrei Chiliman, urmărit penal într-un nou dosar. DNA: Au fost distruse anexe ale Palatului Știrbei

Data publicării:
CHILIMAN MOISESCU AGERPRES

Actualizare 10:40. Andrei Chiliman este urmărit penal.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție - au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul CHILIMAN ANDREI IOAN, primar al Sectorului 1 din București, la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și - complicitate la distrugere”, se arată în comunicatul DNA.

„Suspectul Chiliman Andrei Ioan, în exercitarea funcției de autoritate publică de primar al Sectorului 1 al municipiului București, cu încălcarea atribuțiilor legale (dispoziții ale Legii administrației publice locale și Regulamentului de organizare și funcționare a Primăriei Sectorului 1), a dat ajutor unei persoane interesate să distrugă, în perioada 3 aprilie -19 decembrie 2008, prin folosirea de utilaje grele, construcțiile monument istoric, anexe ale Palatului Știrbei, situat în centrul municipiului București (Calea Victoriei). Concret, între construcțiile distruse se află pivnița Palatului Știrbei, împrejmuirile și remiza (aripa de nord), repertoriate ca monumente istorice, precum și toate vestigiile care se regăseau în subteran, pentru care nu s-a obținut niciun aviz sau autorizație de descărcare de sarcină arheologică. Acțiunea de demolare a pus in pericol bunul imobil Palat Știrbei (monument istoric) și vestigiile subterane care, astfel, au fost și ele distruse.

Ajutorul a constat în aceea că suspectul Chiliman Andrei Ioan a semnat, cunoscând că Primăria Sectorului 1 nu era autoritatea competenta și că actul încalcă dispozițiile legale, certificatul de urbanism pentru desființarea construcțiilor nr. 4901/142/V/42155. De asemenea, ajutorul dat pentru distrugere a constat și în aceea că a semnat, cunoscând ca Primăria Sectorului 1 nu era autoritatea competenta și că actul încalcă dispozițiile legale, autorizația de desființarea construcțiilor nr. 90/04V/2891/08.

Documentele au fost emise în condițiile în care, din Ordinul nr. 2534/17.09.2007 al Ministrului Culturii și Cultelor, publicat în Monitorul Oficial nr. 671/01.10.2007, reiese faptul că s-a declasat din categoria imobilelor istorice de clasa A un singur imobil - clădire (la singular) nu și anexele de pe Calea Victoriei.

Suspectului i s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. 

În cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane. 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, precizează procurorii.


Actualizare 10:10. Andrei Chiliman a plecat de la DNA. El a refuzat să facă declarații.


Primarul suspendat al sectorului 1 este audiat de procurorii DNA București într-un nou dosar. Deocamdată nu se cunoaștea calitatea sa în acest dosar.

Primarul suspendat al Sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost trimis în judecată într-un alt dosar, în care este acuzat de abuz în serviciu. Dosarul a fost instrumentat de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1. În această cauză au mai fost trimişi în judecată şi doi angajaţi ai Direcţiei Utilităţi Publice din cadrul primăriei.

Cei trei sunt acuzaţi că ar fi emis, cu încălcarea legii, o autorizaţie de funcţionare pentru o terasă amplasată pe un teren privat din sector, deşi vecinii s-au opus emiterii documentului, iar legea prevede acordul expres al vecinilor.

În urmă cu șase luni, Andrei Chiliman a fost reținut, pentru ca apoi să fie eliberat și cercetat sub control judiciar. Procurorii îl acuză în acest dosar ar fi atribuit contracte cu dedicaţie şi că în schimb ar fi primit 10 la sută din valoarea lor. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri