Sari la conținut

ANI: 29 de manageri de spital, şefi de secţie şi directori au fost găsiți incompatibili sau în conflict de interese

Agenția Națională de Integritate a constatat, în cazul a 29 foști sau actuali manageri de spital, șefi de secție / serviciu și foști sau actuali directori medicali din mai multe județe ale țării, pentru care au fost încheiate un număr de 38 rapoarte de evaluare, încălcarea regimului juridic al incompatibilităților și alconflictelor de interese de natură administrativă și penală, după cum urmează:

-constatarea stării de  incompatibilitate în cazul a 22 persoane (12 manageri de spital, un fost manager de spital, 8 șefi de secție și un fost director medical);

-încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către 14 persoane (2 manageri de spital, 11 șefi de secție și un director medical);

-încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către 2 persoane (un manager de spital și un director medical)”, se arată în comunicatul ANI.

Lista celor 29 de manageri de spital, şefi de secţie şi directori care au fost găsiți incompatibili sau în conflict de interese

Cătălin Vişean, manager al Spitalului de Boli Infecţioase Ploieşti, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 1 decembrie 2010 - 30 aprilie 2012, întrucât a deţinut simultan şi funcţia de consilier pe probleme sociale în cadrul Biroului parlamentar al deputatului Sever Voinescu.

Gabriel Ţintărescu, manager al Spitalului de Psihiatrie Voila din Câmpina, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 1 noiembrie 2013, întrucât are şi funcţia de manager de proiect în cadrul unei societăţi comerciale.

Constanţa-Alina Filip, manager al Spitalului Orăşenesc Sinaia, se află în stare de incompatibilitate din 8 iulie 2010, întrucât deţine şi funcţia de administrator la două societăţi comerciale.

Lidia Râjnoveanu, managerul Spitalului de Ortopedie şi Traumatologie Azuga, se află în stare de incompatibilitate începând din 15 decembrie  2009, întrucât exrcită şi funcţia de  medic în cadrul Spitalului Orăşenesc Sinaia şi, respectiv, în cadrul unei societăţi comerciale.

Victor Ivan, manager al Spitalului Municipal Turnu Măgurele şi fost consilier local în cadrul Consiliului Local Turnu Măgurele (în perioada 29 ianuarie 2010 - 31 mai 2012), a fost găsit în incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă şi penală. Ivan este în incompatibilitate începând cu data de 21 mai 2012, întrucât exercită şi funcţia de cenzor (din 1 august 2005) la o societate comercială. El s-a aflat în stare de incompatibilitate şi în perioada exercitării mandatului de Consilier local în cadrul Consiliului local Turnu Măgurele, întrucât Primăria Municipiului Turnu Măgurele a avut relaţii comerciale cu societatea comercială în cadrul căreia deţine funcţia de cenzor. De asemenea, întrucât Spitalul Municipal Turnu Măgurele a stabilit relaţii comerciale cu societatea comercială la care Ivan deţine funcţia de cenzor, acesta a încălcat şi regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă şi penală, potrivit ANI.

Valentin Filip, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria, se află în incompatibilitate din 23 mai 2012, întrucât exercită şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

Gheorghe Dincă, manager al Spitalului Orăşenesc Zimnicea, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 noiembrie 2010 - 19 februarie 2014, întrucât a exercitat simultan şi calitatea de reprezentant al oraşului Zimnicea în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Apa Serv SA Alexandria.

Tiberiu Tătaru, manager al Spitalului de Pneumoftiziologie "Tudor Vladimirescu" din comuna Runcu, judeţul Gorj, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 iunie 2009 - 14 mai 2014, întrucât a exercitat şi funcţia de kinetoterapeut în cadrul unei societăţi comerciale.

Stela Firu, manager al Spitalului General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin, este în incompatibilitate din 4 septembrie 2012, întrucât are şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

Petronela Paziuc, manager al Spitalului de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 30 aprilie 2013, întrucât exercită şi funcţia de medic primar psihiatrie în cadrul propriului cabinet.

Geza Ieszenszky, manager al Spitalului Municipal Gheorgheni, Harghita, sa fost în incompatibilitate în perioada 29 decembrie 2010 - 10 octombrie 2012, întrucât a exercitat şi  funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

Adrian Cotârleţ, managerul Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti, din Bacău, a fost găsit în conflict de interese penal, întrucât a încheiat şi derulat contracte privind subprogramul de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin cu societatea comercială în cadrul căreia soţia sa deţine funcţia de asociat unic/administrator.

Ovidiu Butuc, manager interimar al Spitalului Judeţean Mureş, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 8 februarie 2013 - 22 mai 2014, întrucât, a deţinut concomitent următoarele funcţii: manager interimar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, administrator al unei societăţi comerciale (în perioada 8 februarie 2013 - 24 aprilie 2014), manager interimar al Spitalului Judeţean Mureş şi administrator al  unei societăţi comerciale (în perioada 18 aprilie - 22 mai 2014).

Isidor Răducea, fost manager interimar al Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, din Dolj, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2 februarie - 6 mai 2014, întrucât, simultan cu funcţia de manager interimar al spitalului, a exercitat şi funcţiile de membru al Consiliului de Administraţie în cadrul SC Avioane Craiova SA (în perioada 2 februarie – 6 mai 2014) şi administrator la două societăţi comerciale (în perioada 2 februarie - 1 aprilie 2014).

Horia Pleş, şeful Secţiei Clinice Neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, a fost găsit în incompatibilitate şi conflict de interese de natură penală. Potrivit ANI, el este în incompatibilitate din 1 martie 2011, întrucât exercită şi funcţia de administrator al mai multor societăţi comerciale şi al unei societăţi civile medicale. De asemenea, întrucât societatea civilă medicală în cadrul căreia atât Pleş, cât şi soţia acestuia deţin calitatea de asociat, a stabilit relaţii comerciale cu Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, Pleş a încălcat şi regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală.

Maria Ionescu, şeful Serviciului Administrativ al Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf. Ioan" Bucureşti, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu a semnat un contract de închiriere încheiat între spital şi o societate comercială în cadrul căreia fiul său deţine funcţia de administrator.

Lorena Dijmănescu, director medical în cadrul Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova, a fost găsită în conflict de interese administrativ şi penal, deoarece a avizat şi aprobat două contracte şi un acord între Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova şi trei societăţi comerciale la care deţine interese şi părţi sociale, fie personal, fie prin intermediul membrilor de familie, respectiv fratele acesteia.

Maria-Diana Calcatinge, şeful Secţiei Interne la Spitalul Municipal Mediaş, a fost găsită în conflict de interese de natură penală, întrucât a semnat două contracte de consultanţă ştiinţifică în domeniu medical cu o societate comercială cu care tot ea a mai încheiat două contracte, în urma cărora a obţinut un folos patrimonial în valoare de 13.063 lei.

Bogdan Păcală, şef de secţie în Spitalul de Psihiatrie "Gheorghe Preda" din Sibiu şi fost director medical interimar al unităţii (în perioada 2 decembrie 2013 - 3 martie 2014), se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 28 mai 2007, întrucât exercită şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

Mihai Neamţu, fost Director medical în cadrul Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 9 septembrie  2008 - 9 aprilie 2012, întrucât a exercitat şi funcţia de administrator unic al unei societăţi comerciale.

De la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, au fost găsiţi în stare de incompatibilitate şi/sau conflict de interese nouă şefi de secţie.

Adrian Şanta, şef al Secţiei Radiologie-Imagistică Medicală a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, fost manager interimar (2 august - 20 octombrie 2010), respectiv manager al spitalului (20 octombrie 2010 - 9 iulie 2012), s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2 august - 12 noiembrie 2010, întrucât, simultan cu funcţia de manager, a exercitat şi funcţia de medic primar în cadrul unei societăţi comerciale. El a încălcat şi regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în cadrul căruia exercită funcţia de şef al Secţiei de Radiologie, a încheiat un contract de sponsorizare cu societatea comercială în cadrul căreia soţia acestuia deţinea funcţia de medic (în perioada 1 februarie 1993 - 1 septembrie 2013) şi cu care aceasta a încheiat prin internediul cabinetului medical individual, un contract pentru servicii de medicina muncii, contract valabil şi în prezent.

De asemenea, spitalul a stabilit relaţii comerciale şi cu societatea comercială în cadrul căreia Şanta a ocupat funcţia de medic primar (în perioada 7 decembrie 2012 - 1 februarie 2013), încheind cu această societate în perioada 2010 - prezent, un număr de 96 acorduri-cadru/ contracte de furnizare medicamente. Totodată, la data de 1 februarie 2013, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, Şanta a încheiat un contract de prestări servicii medicale cu societatea comercială în cadrul căreia a ocupat funcţia de medic primar, contract valabil până la data de 1 februarie 2016.

Paul Jurgen Porr, şeful Secţiei Clinice Interne I, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 9 iulie 2010, întrucât exercită şi funcţiile de manager – administrator, al unei societăţi comerciale (în perioada 9 iulie 2010 - prezent) şi funcţia de preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România (în perioada 5 martie 2013 - prezent). Totodată, el a fost găsit în conflict de interese penal, deoarece spitalul a achiziţionat în anul 2013 medicamente în valoare de 677,5 lei de la S.C. Pfizer Ro, firmă cu care Porr a încheiat în perioada 25 septembrie 2008 - 8 aprilie 2014, un număr de opt contracte de cesiune de drepturi şi un contract de prestări servicii consultanţă, şi de la care a primit beneficii financiare în valoare de 12.624 lei.

Ioan Maniţiu, şeful Secţiei Cardiologie I, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 4 mai 2006, întrucât exercită şi funcţia de  administrator al  unei societăţi comerciale. El a încălcat şi regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât a încheiat contracte cu patru societăţi furnizoare de medicamente.

Valeria Văleanu, şeful Secţiei de Oncologie, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 23 mai 2007, întrucât este şi administrator al unei societăţi comerciale. Ea a încălcat şi regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, pentru că a obţinut foloase materiale pentru sine, urmare a încheierii de contracte de cesiune drepturi de proprietate intelectuală cu S.C. Pfizer România S.R.L. şi S.C. Roche România S.R.L., în condiţiile în care cele două societăţi au încheiat  contracte de furnizare medicamente cu spitalul. De asemenea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu  a mai încheiat contracte de execuţie lucrări (valoarea contractului fără TVA fiind de 25.479 lei), cu societatea comercială la care soţul persoanei evaluate a deţinut calitatea de administrator – preşedinte al consiliu de administraţie în perioada 18 noiembrie 2011 – 26 aprilie 2013.    

Marcel Pereanu, şeful Secţiei Clinice de Neurologie, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 25 mai 2007, întrucât exercită şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale. De asemenea, întrucât spitalul unde lucrează a stabilit relaţii comerciale cu trei societăţi comerciale cu care Pereanu are încheiate contracte şi convenţii, acesta a încălcat şi regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală.

Emil Băcilă, şeful Secţiei Cardiologie II, a fost găsit în conflict de interese de natură penală, deoarece a încheiat contracte de cesiune drepturi de proprietate intelectuală cu S.C. Pfizer România SRL, obţinând un folos material pentru sine în cuantum de 9.166 lei (din care 3.797 lei aferenţi perioadei 2013-2014), în condiţiile în care societatea a încheiat un acord cadru de furnizare medicamente cu spitalul la data de 1 februarie 2013.       

Nicolae Grigore, şeful Secţiei Urologie, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât, la data de 1 aprilie 2013, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a încheiat cu Clinica Polisano (clinică în cadrul căreia acesta a activat în perioada 2004 - 2013 ca medic colaborator) un contract de furnizare servicii medicale de imagistică de înaltă performanţă pacienţilor internaţi. În baza contractului, clinica a obţinut venituri în cuantum de 580.752 lei.

Ligia Popa, şeful Secţiei Fizioterapie I, a fost găsită în conflict de interese penal, pentru că a încheiat contracte civile, contracte de consultanţă, contracte de cesiune a drepturilor de autor cu mai multe societăţi comerciale cu care Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a încheiat şi derulat contracte de furnizare servicii medicale şi contracte de furnizare produse.

Mihai-Dan Roman, şeful Secţiei de Ortopedie, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 3 ianuarie 2012, întrucât exercită şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.