Audieri în CSM după controlul la DNA. Când va da explicații Laura Codruța Kovesi

Data publicării:
csm crop

Secţia de procurori a CSM începe astăzi audierile în cazul raportului Inspecţiei Judiciare, după controlul din vară de la DNA. Prima chemată la discuţii este Elena Rădescu, cea care a condus echipa de șase inspectori care a făcut verificările. Aceasta a depus la CSM şi un memoriu, în nume propriu.

Şedinţa Secţiei pentru procurori, programată de la ora 14.00, a fost convocată pentru audierea Elenei Rădescu.

Conform calendarului de analiză a raportului Inspecţiei Judiciare cu privire la managementul DNA, inspectorul Elena Rădescu urma să fie audiată în Secţia pentru procurori a CSM luni, 16 octombrie, dar, întrucât nu va fi în ţară, audierea acesteia a fost reprogramată pentru joi, informează news.ro.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, este chemată vineri în Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a-şi susţine punctul de vedere legat de raportul Inspecţiei Judiciare privind activitatea conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar luni este chemat în şedinţa Secţiei procurorul Gheorghe Stan, inspector şef adjunct al Inspecţiei Judiciare.

Secţia pentru Procurori a CSM, care s-a întrunit, marţi, a stabilit ca analiza raportului Inspecţiei Judiciare cu privire la activitatea managerială a DNA să se deruleze pe parcursul mai multor şedinţe de secţie.

DNA a făcut publice, vineri seară, concluziile raportului Inspecţiei Judiciare, precizând că acestea se regăsesc în documentul provizoriu transmis Direcţiei. DNA spune că, astfel, vrea "o informare corectă a opiniei publice, având în vedere modul defectuos în care Inspecţia Judiciară a gestionat acest raport". Aceasta, în condiţiile în care în spaţiul public au început să apară încă de miercurea trecută informaţii prezentate ca fiind concluzii ale raportului Inspecţiei Judiciare.

Potrivit concluziilor documentului făcut public de DNA, procurorul şef Laura Codruţa Kovesi are "calităţile necesare pentru exercitarea în continuare a funcţiei de conducere".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri