Sari la conținut
News Alert

Audierile din procesul lui Sorin Oprescu au fost secretizate

Judecătoarea a fost de acord cu solicitarea avocatului, astfel încât, de acum înainte, ședințele de judecată în care sunt audiaţi denunţătorii şi martorii din dosar nu vor mai fi publice, transmite Agerpres.

Decizia instanței vine după ce principalul denunțător al lui Oprescu, Bogdan Popa, fost șef al Administrației Cimitirelor și al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, a declarat că a primit de la patronii unor firme 400.000 de euro pentru a le oferi contracte publice. De asemenea, Bogdan Popa a relatat că i-a dat lui Oprescu aproximativ un milion de euro la locuința edilului din comuna Ciolpani.

Fostul șef de la Administrația Cimitirelor a explicat și cum se împărțea mita: 33% luau denunțătorii, 45% îi revenea lui Oprescu, 10% pentru Mircea Octavian Constantinescu (fost director al Direcției Economice din Primăria Capitalei), restul la el.

Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2015, un grup organizat în Primăria Generală a Capitalei, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.

Dosarul în care sunt judecaţi Sorin Oprescu, foşti angajaţi ai Primăriei Capitalei şi oameni de afaceri a fost trimis de procurorii DNA la Tribunalul Bucureşti în 20 noiembrie 2015, iar după ce a trecut prin procedura de Cameră preliminară, a ajuns la judecarea în fond, în 8 iunie fiind primul termen.

Citiţi şi:

Denunţătorul lui Sorin Oprescu: Primarului i-am dus un milion de euro