Sari la conținut
News Alert

Augustin Zegrean: Hotărârea Senatului în cazul Şova va putea fi atacată la Curtea Constituţională

Augustin Zegrean a precizat că nu este el abilitat să califice hotărârea Senatului, acum. „Este la latitudinea lor (a senatorilor - n.r.) şi, mai mult decât atât, acea decizie va putea fi atacată la Curtea Constituţională”, a spus preşedintele CC.

Întrebat dacă se va ţine cont de prevederile Regulamentului din acel moment sau de Regulamentul modificat ulterior, preşedintele Curţii Constituţionale a răspuns: "Se aplică legea de la momentul adoptării actului".

Despre afirmaţia lui Șerban Nicolae potrivit căreia Curtea Constituţională nu poate obliga Senatul să dea o hotărâre, Zegrean a declarat că, potrivit Constituţiei României, la articolul 147, ultimul alineat se arată că "hotărârile Curţii sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial". 

„Nu face nicio distincţie Constituţia că Senatul nu este supus acestei obligaţii”, a spus acesta.

Augustin Zegrean s-a referit şi la modificările aduse de Parlament celor două legi de funcţionare, Regulamentul şi Statutul. „Nu are rost să mai discutăm despre asta, au hotărât ei, ieri, asta, că este neconstituţional şi au modificat legea Statutului şi, înainte, Regulamentul”, a mai spus Zegrean.

Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat, miercuri, că Senatul a procedat corect în cazul votului care l-a vizat pe Dan Şova, precizând că "a spune că Senatul a generat un conflict juridic de natură constituţională înseamnă să negi statutul constituţional al Senatului şi al Parlamentului României".